O femeie și șase copii au fost salvați, duminică, de pompieri după ce au rămas izolați în albia râului Suceava, pe raza oraşului Vicovu de Sus.
Femeia de 38 de ani şi şase copii cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani au încercat să treacă apa printr-un vad, cu căruța, însă debitul crescut în urma ploilor totențiale, a luat atelajul hipo şi l-a dus în aval.
Toți cei 7, împreuna cu calul, s-au refugiat pe o fâşie de pământ, în mijlocul apelor, iar un cetățean aflat pe malul râului, i-a observat şi a sunat la 112.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus şi un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Rădăuți, care era prin zonă şi monitoriza localitățile afectate de fenomenele meteo periculoase.
După ce au realizat un dispozitiv de salvare, militarii au ajuns la persoanele izolate, pe care le-au transportat, rând pe rând, până într-o zonă sigură. De asemenea, şi calul a fost adus la mal şi salvat.
Pompierii paramedici SMURD i-au evaluat, dar niciuna din cele şapte persoane nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.