Un accident de circulație a avut loc, duminică, în jurul orei 02.00, pe DJ 208 A. Potrivit polițiștilor, în timp ce se conducea autoturismul pe DJ 208A, din direcția Dolhasca către orașul Liteni, un bărbat de 41 de ani, din municipiul Suceava, nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed și ploaie, a derapat, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei de 40 de ani, din municipiul Suceava.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.