Ședința Biroului Permanent Județean al organizației PSD Suceava a avut loc sâmbătă, iar în cadrul acesteia s-a stabilit ca, în urma demisiei președintelui organizației municipale a PSD, Ovidiu Donțu, președinte interimar să fie Dan Ioan Cușnir, iar președinte executiv Tiberius Marius Brădățan.
Totodată, potrivit unui comunicat al PSD Suceava, în cadrul aceleiași ședințe, s-a decis dizolvarea birourilor organizațiilor PSD: Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.
Ovidiu Donțu a demisionat din funcție imediat după alegerile din 5 iunie, când PSD a pierdut atât funcția de primar, cât și cea de președinte de Consiliu Județean.