Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Delegați din peste 30 de țări așteptați la Suceava, la Festivalul Mondial al Cinematografiei Nonprofesionale

lunguComitetul de coordonare al Festivalului Mondial al Cinematografiei Nonprofesionale, Suceava, ediţia a 78-a, 2016 se va întruni pentru a stabili primele detalii organizatorice ale manifestării din luna august. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că Suceava are în faţă unul dintre cele mai importante evenimente culturale cu participare internaţională din ultimul sfert de secol, reşedinţa de judeţ urmând a fi gazdă a delegaţiilor din peste 30 ţări.

Este un eveniment cultural important pentru municipalitate, din acest punct de vedere poate cel mai important de după Revoluţie. Aşteptăm delegaţi din peste 30 de ţări să vină la Suceava, şi trebuie să ne ridicăm la nivelul acestui eveniment”, a spus Lungu.
like-facebook
Comitetul de coordonare va stabili inclusiv locul în care va avea loc deschiderea oficială a Festivalului În calcul este luată – dacă vremea o va permite – inclusiv Cetatea de Scaun a Sucevei, în caz contrar întrunirea inaugurală urmând a se desfăşura la Centrul Cultural „Bucovina”. Preşedintele de onoare al comitetului local de organizare este primarul Ion Lungu, preşedinte executiv fiind Viorel Ieremia, coordonatorul Clubului „Video art”, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”.

În calitatea de membri, din comitet fac parte prof. dr. ing, Mihai Dimian, prorector ştiinţific la USV; Viorel Varvaroi, managerul Centrului Cultural „Bucovina”; Valentin Ianoş, preşedintele Casei de Cultură a Studenţilor; Anca Greculeac, director adjunct al Colegiului Naţional „Petru Rareş”; Emil Mateiaş, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Cinecluburilor din România şi Cezar Olaru, de la Compartimentul de turism al Primăriei Suceava.

La iniţiativa primarului Ion Lungu, Consiliul Local al municipiului Suceava a aprobat pentru organizarea şi buna desfăşurarea a manifestărilor o finanţare de 124.500 de lei.

„Este vorba de aproximativ 25.000 de euro, o sumă modică pentru un eveniment atât de important. Tocmai de aceea, vom face tot posibilul ca să iese bine”, a amintit Lungu.

România a fost aleasă să organizeze Festivalul din 2016, pe lângă Bucovina fiind propuse mai multe zone în care ar fi putut avea loc acţiunile în cauză, iar în concurenţă au intrat inclusiv litoralul Mării Negre, Băile Herculane şi municipiul Braşov. Suceava a câştigat în faţa municipiului Constanţa în competiţia pentru găzduirea Festivalului şi Congresului Uniunii Internaţionale de Cinema(UNICA), manifestările desfăşurându-se în luna august. În septembrie 2015, o delegaţie a municipiului Suceava a participat la cea de 77-a ediţie a Festivalului Mondial al Cinematografiei Nonprofesionale de la Sankt Petersburg, prilej cu care, în cadrul unei seri româneşti, primarul Ion Lungu a preluat steagul „Unica” şi la adus în reşedinţa de judeţ.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*