Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Premii pentru cupluri de aur și cetățeni de onoare, de Zilele Sucevei

clConsiliul Local Suceava s-a reunit, marți, în ultima ședință din actualul mandat, în cadrul căreia a fost aprobat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Suceava și SC Iulius Mall Suceava în vederea susținerii manifestărilor cultural artistice care se vor desfășura cu ocazia Zilelor Sucevei, în municipiul reședință de județ, în parcarea Iulius Mall.

like-facebookProiectul l-a avut drept inițiator pe primarul Ion Lungu. Contribuția municipiului Suceava la această asociere constă în alocarea a 100.000 de lei,  iar cea a Iulius Mall de 50.000 lei. Manifestările se vor derula în perioada 24-26 iunie. Scopul proiectului îl reprezintă promovarea Sucevei, ca gazdă a unor evenimente culturale și artistice în această perioadă.

Lungu susține că necesitatea realizării acestui proiect se datorează, în primul rând, dorinței de promovare a culturii acestei regiuni, dar și a talentelor artiștilor suceveni. În cadrul manifestării mai este inclusă  premierea cetăţenilor de onoare,  dar și a  cuplurilor de aur  şi spectacole artistice.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*