Ziua Eroilor, sărbătorită de Înălțarea Domnului, a fost marcată joi, 9 iunie, la Cimitirul Eroilor din municipiul Suceava, printr-un ceremonial religios, depuneri de coroane și o defilare militară.
Oficialităţi județene, reprezentanți ai unor partide politice, conducerile instituțiilor deconcentrate, cadre militare, membri ai societăților cultural-patriotice,asociațiilor cadrelor militare în rezervă, veteranilor de război şi oameni simpli au venit să-și exprime recunoștința față de cei care au căzut de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului. Singurul parlamentar prezent la eveniment a fost deputatul liberal, Ioan Bălan.
A fost prezent prefectul județului, Constantin Harasim care nu a mai fost însoțit de subprefect. Consiliul Județean a fost reprezentat de administratorul Dănuț Adomniței. Au lipsit atât președintele CJ,Cătălin Nechifor cât și cei doi vicepreședinți, Ilie Niță și Alexandru Rădulescu. În schimb, au participat cei doi noi vicepreședinți de CJ anunțați déja de liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, fiind vorba de Gheorghe Niță și Viorel Seredenciuc.
PMP nu a mai fost reprezentat în număr foarte mare așa cum déjà ne obișnuisem dat fiind faptul că Traian Băsescu i-a chemat la București pe cei care conduc organizațiile locale și județene. Partidul condus la centru de Traian Băsescu a fost reprezentat de candidatul la funcția de primar,Marian Andronache, viitor viceprimar al municipiului reședință de județ în urma negocierilor purtate de PNL cu PMP. Generalul de brigadă în rezervă, Eugen Șalari-IJJ și generalul în rezervă Nicolae Chiaptănaru-IPJ au venit îmbrăcați în uniforma militară și au stat unul lângă celălalt.
Manifestarea, desfășurată la Cimitirul Eroilor, a început cu intonarea Imnului Naţional al României și un moment religios susținut de un sobor de preoți. Oficalitățile nu au ținut nicun discurs referitor la însemnătatea acestei zile.
Evenimentul a continuat cu un ceremonial de depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentul situat în incinta Cimitirului Eroilor. Cei care au deschis momentul de depunere a coroanelor au fost veteranii de război, fiind urmați de cadrele militare în rezervă, prefectul județului, Constantin Harasim, reprezentantul Consiliului Județean, primarul Sucevei, Ion Lungu, șefii structurilor militare din județ, șeful IJJ, locotenent colonel Mihai Lungu, adjunctul ISU, Dan Hoffman, conducerea IPJ, Centrului Militar Județean, Direcției Silvice, Aeroportului Salcea-Suceava, liceelor și școlilor din Suceava. Toate bisericile din județ au tras clopotele în memoria bravilor eroi.
Trebuie precizat că de organizarea acestui eveniment s-a ocupat garnizoana Suceava. La activităţile organizate astăzi cu ocazia Zilei Eroilor, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a participat cu un dispozitiv de jandarmi, fiind și cei care au asigurat garda Drapelului de luptă, Gardă de Onoare, Gardă la Monumentul Eroilor şi preotul militar, Colegiul Militar Național ,,Ștefan cel Mare,,din Câmpulung Moldovenesc cu elevi militari, ISU Suceava cu un dispozitiv . Nu trebuie omisă fanfara municipiului Suceava.
În timp de autoritățile se înghesuie în fiecare an cu depuneri de coroane și onoruri militare, rudele celor pierduți pe front abia se văd în mulțime. Oamenii simpli prefer să stea pe margine și să asiste la ceremonialul religios și militar. Borș Viorica, în vârstă de 72 de ani, din Suceava, este una din văduvă de 32 de ani.
„Soțul a murit cu evenimentele din 1968 din Cehoslovacia, bunici materni și paterni au murit în primul război mondial tatăl meu în al II lea Război Mondial.Nicio recunoștință, nicio prețurie,nici un respect. Nu am primit niciodată niciun ajutor, sunt prima la vot de când mă știu”, ne-a destănuit suceveanca care a venit îmbrăcată într-o frumoasă cămașă tradițională.