Un autotren încărcat cu lemn s-a răsturnat în cartierul Burdujeni, încărcătura căzând pe trotuar şi în curtea unui localnic. Accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 11.15, la intersecţia străzilor Cuza Vodă cu Plevnei, în apropiere de sediul Primăriei din Burdujeni. Şoferul circula pe strada Cuza Vodă şi într-o curbă strânsă la stânga, spre sediul primăriei, nu a mai putut controla autotrenul, autotrenul a intrat în balans și s-a răsturnat.
Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare grea şi cu o ambulanţă SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă). La sosirea echipajelor, un autocamion încărcat cu buşteni era răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers, la doar câţiva metri de un parc, buştenii avariind gardul şi grădina unei gospodării din zonă. După ce s-au luat măsurile specifice de siguranţă, militarii s-au asigurat că nimeni nu fost surprins sub încărcătura autocamionului.
Singura victimă a evenimentului rutier a fost şoferul autovehiculului, care a suferit leziuni uşoare. Acesta a fost evaluat medical de către echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Salvatorii au deconectat bornele de la bateria de acumulatori şi au întreprins măsuri pentru stoparea scurgerii carburantului din rezervorul spart (circa 400 de litri, după declaraţia şoferului).
La încheierea misiunii militarilor, proprietarii autovehiculului urmau să aducă utilaje pentru repunerea pe roţi a maşinii şi recuperarea încărcăturii cu masă lemnoasă.