Primarul Ion Lungu va face echipă, în Consiliul Local, cu un viceprimar din partea PNL și unul din partea Mișcării Populare.
Pentru a avea majoritate în Consiliul Local, PNL a purtat discuții cu PMP pentru realizarea unei alianțe politice. Astfel că cei doi viceprimari ai Sucevei vor fi Lucian Harșovschi și Marian Andronache (care a fost candidatul Mișcării Populare la Primăria Suceava la alegerile de duminică).
În prezent, PNL are zece mandate de consilier local, PSD opt, ALDE 3, iar PMP2.
Desemnarea viceprimarilor urmează să fie făcută spre sfârșitul acestei luni, într-o primă şedinţă de Consiliu Local.