Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a declarat că vineri, la ora 07.00, a început distribuirea celor aproape două milioane de buletine de vot către circumscripțiile electorale, urmand ca sâmbătă, președinții să le distribuie către secțiile de votare.
Buletinele sunt depozitate la Centrul Economic Bucovina și există un grafic de împărțire a acestora în teritoriu. Au fost formate trei ateliere, în care 26 de angajați ai Instituției Prefectului sunt angrenați, iar distribuirea se face pe municipii, zona de munte și zona de șes.
„Mâine (n.r. sâmbătă), echipe ale Instituției Prefectului vor verifica starea tehnică și amenajarea celor 555 de secții de vot din județ”, a spus Harasim.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că un palet de buletine de vot s-a udat din cauza unor infiltrații într-o hală, dar au fost uscate.