Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a declarat că a luat act de situația de la Primăria comunei sucevene Șcheia referitoare la controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile dispus de DNA față de primarul Vasile Andriciuc și secretarul comunei.
Harasim a spus că așteaptă un document oficial din partea procurorilor anticorupție după care va dispune suspendarea din funcție a lui Andriciuc.
„Nu am primit încă un act oficial din partea DNA și prin urmare nu pot emite un ordin de suspedare din funcția de primar a lui Vasile Andriciuc. Ceea ce avem noi până acum ca informație sunt cele apărute în presă. Astăzi dimineață, pe holul Prefecturii m-am întâlnit cu domnul Andriciuc care spunea că el poate să se suspende din funcție. Am rămas surprins pentru că nici nu știu dacă avea voie să ajungă la Prefectură. Deocamdată, așteptăm însă un document oficial de la DNA”, a spus prefectul județului.
După ce va fi emis ordinul de suspendare din funcție a lui Andriciuc, tot prefectul va emite un ordin prin care viceprimarul va prelua atribuțiile de primar. Potrivit lui Harasim, conducerea Primăriei poate delega un jurist din cadrul UAT care să preia atribuțiile secretarului.