Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit, duminică, cu un autocamion cu accesorii şi o autospecială, pentru extragerea unui cal care a căzut într-o fântână, în gospodăria lui B.V., din comuna Boroaia. Fântâna era zidită din piatră, până la nivelul solului, cu o adâncime de aproximativ 10 metri, cu un diametru de un metru şi prezenta pericol de surpare. Apa avea o adâncime de circa 1,2 metri. Din păcate, calul nu a supravieţuit şocurilor.
Ajunşi la faţa locului, pompierii au luat măsurile de siguranţă, după care au instalat un palan manual (macara) şi un trepied deasupra fântânii. La lăsarea întunericului, militarii au folosit un generator şi o lampă electrică pentru iluminarea zonei.
După ce calul a fost legat, acesta a fost extras la suprafaţă după mai bine de 3 ore de eforturi susţinute din partea salvatorilor.
Acuma,ca ati dat stirea deosebit de importanta ca un cal s-a aruncat in fantana,cel mai probabil din dragoste,mai treaca-mearga… Dar sa mai dai si poze cu bietul cal mort,asta intrece orice imaginatie,halal sa va fie!
Pe cand o stire despre iapa violata care s-a adresat organelor de politie cu o petitie online?