Un bărbat cu cetățenie româno- ucraineană a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în stare de arest preventiv, pentru contrabandă.
Potrivit anchetatorilor, Aurel Alerguș, în data de 27 aprilie 2016, orele 16.00, a preluat de pe raza localității Ulma, a deținut și transportat pe DJ 209 G , pe raza localității Straja, cu autoutilitara marca VW Transporter cu nr. de înmatriculare bulgăresc, special adaptată în vederea traficului cu țigări, cantitatea de 5.538 pachete ţigări marca Viceroy având aplicate timbre fiscale emise de autorităţile ucrainene, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal. El a adus un prejudiciu de 60.000 lei, reprezentând valoarea în vamă, taxele vamale, TVA şi accizele neachitate, la care se adaugă penalităţi de întârziere până la momentul plăţii efective.
De asemenea, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe Calea Bucovinei, pe raza oraşului Vicovu de Sus, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus au observat un autoturism de culoare portocalie, marca VW TRANSPORTER, înmatriculat în Bulgaria, care circula din direcţia comunei Brodina, la volanul căruia se afla o persoană de sex masculin. Au procedat la oprirea autoturismului în cauză efectuând semnalul regulamentar folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei, acesta conformându-se. A fost identificat conducătorul auto în persoana inculpatului Alerguş Aurel, acesta aflându-se singur în autoturism în momentul opririi.
Existând suspiciuni cu privire la autoturism, s-a procedat la conducerea autoturismului la sediul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, unde s-a efectuat controlul acestuia.
Cu ocazia examinării autoturismului, în zona mediană, s-a identificat un compartiment cu lăţimea de circa 40cm, prevăzut spre partea din spate a autovehiculului cu placaje OSB, fixate în holzşuruburi, acoperite pe exterior cu mochetă de culoare gri. În acest compartiment au fost identificate mai multe cartuşe şi pachete cu ţigarete. În urma inventarierii pachetelor cu ţigări s-a stabilit faptul că în acest compartiment se afla un număr de 5.538 pachete cu ţigări marca „VICEROY RED”, având aplicate inscripţii slavone, totodată având timbre fiscale emise de autoritățile ucrainene.
Prin ordonanţa din data de 16.05.2016 s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra autoturismului marca VW TRANSPORTER, în vederea confiscării.
Inculpatul a săvârşit fapta în condiţiile în care are fusese deja trimis în judecată la data de 25.03.2016 în cadrul altui dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Rădăuți pentru săvârşirea altor două infracțiuni de contrabandă prin același mod de operare, respectiv: la data de 30.01.2015, împreună cu inculpata Nistor Olga au preluat, deţinut şi transportat cu autoturismul marca VW Sharan un număr de 2210 pachete cu ţigări marca Minsk, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând faptul că provin din contrabandă. Prin această faptă inculpaţii au cauzat un prejudiciu Statului român în cuantum de 27.334,00 lei reprezentând valoarea în vamă, taxele vamale, accizele neachitate, TVA, la care se adaugă penalităţi de întârziere până la momentul plăţii efective.
La data de 14.06.2015, inculpaţii Alerguş şi Nistor Olga, au preluat, deţinut şi transportat cu autoturismul marca Ford Galaxy un număr de 870 pachete de ţigări marca Marble, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal cunoscând faptul că provin din contrabandă. Prin această faptă inculpaţii au cauzat un prejudiciu Statului român în cuantum de 10.034, 00 lei reprezentând valoarea în vamă, taxele vamale, accizele neachitate, TVA, la care se adaugă penalităţi de întârziere până la momentul plăţii efective.
„Faptul că inculpatul se află deja la a treia faptă de același gen, cu același mod de operare, atestă o perseverenţă infracţională deosebită şi legăturile pe care acesta le deţine în rândul traficanţilor de ţigări din judeţul Suceava”, susțin procurorii.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuţi.