Primarul comunei Berchișești, Violeta Țăran, a anunțat că Turneul de Mini-Rugby „Viorel Lucaci’” va avea loc și în acest an, în comună.
Acest turneu se desfăşoară în fiecare an, în luna septembrie, Primăria Berchişeşti fiind organizatorul evenimentului, alături de Clubul Şcolar Sportiv Gura Humorului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gura Humorului şi Şcoala Berchişeşti.
„Scopul turneului este promovarea tinerilor sportivi din localitate, care au avut rezultate remarcabile în competiţiile naţionale şi internaţionale, la discipline sportive precum rugby, judo sau canotaj. Viorel Lucaci este căpitanul echipei Steaua Bucureşti și component al echipei naţionale, sportiv care a făcut cinste comunei noastre în ţară şi peste hotare”, a declarat primarul comunei.