Copiii din cartierul Zamca au, începând de luni, un loc de joacă modern, cu covor elastic, pe strada Grigore Ureche, în curtea Colegiului Național “Mihai Eminescu”.
Locul de joacă modern are o suprafață de aproximativ 500 mp, au fost montate bănci, coșuri de gunoi și corpuri de iluminat.
„Vom consulta locuitorii din zona cu privire la intenția noastră de a realiza aici o minizonă de agrement, iar duminica să închidem parțial strada”, a spus primarul Ion Lungu.
Locul de joacă a fost realizat de operatorul de salubritate stradală Diasil, în baza prevederilor contractuale impuse de Primăria Suceava.