Conducerea Primăriei Suceava a făcut public, miercuri, proiectul de modernizare a Pieţei agroalimentare Burdujeni. Edilul Sucevei, Ion Lungu, a spus că indicatorii tehnico-economici ai investiţiei au fost aprobaţi de Consiliul Local încă din luna ianuarie a acestui an.
Investiția este evaluată la 2,35 de milioane de lei, iar execuţia se va desfăşura pe durata a 24 de luni.
„A fost întocmit proiectul, iar în perioada care vine urmează să fie organizate licitaţiile.Actualul amplasament al Pieţei agroalimentare Burdujeni va suferi o recompartimentare pe 3 module. Astfel,în cel dintâi modul locuri speciale sunt destinate producătorilor şi comercianţilor de produse bio-tradiţionale, produse apicole, fructe, seminţe, legume păstăioase, rădăcinoase, produse uscate şi legume proaspete. Modulul al doilea are zone pentru murături, legume autohtone, legume de import, în timp ce din modul al treilea vor putea fi achiziţionate legume şi fructe de sezon, verdeţuri şi flori ornamentale. mi doresc ca în perioada cea mai scurtă de timp să demarăm lucrările de modernizare a pieţei din Burdujeni”, a subliniat Lungu.
Primăria municipiului Sucevei a finalizat deja modernizarea Pieţei agroalimentare centrale, iar până în iarnă, cu 500.000 de lei, urmează realizarea instalaţiilor şi racordarea primului modul al amenajării de pe strada „Petru Rareş la sistemul public de încălzire centralizată.