Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a acordat, în cadrul Zilelor „Matei Vișniec”, maestrului Ion Caramitru o diplomă de excelență pentru promovarea și dezvoltarea culturii românești. Ion Caramitru a susținut un spectacol extraordinar denumit „Dor de Eminescu”, la Suceava, cu prilejul evenimentului cultural.
„Am avut parte de momente speciale, astăzi, pe scena Teatrului Matei Vișniec Suceava. În cadrul zilelor Matei Vișniec, după spectacolul extraordinar „Dor de Eminescu”, prezentat de maestrul Ion Caramitru, acesta i-a înmânat premiul UNITER maestrului Matei Vișniec. Primăria Municipiului Suceava a înmânat maestrului Ion Caramitru o „Diplomă de excelență” pentru promovarea și dezvoltarea culturii românești. În calitate de director al Teatrului Național, maestrul Ion Caramitru ne-a promis că va colabora cu nou înființatul teatru de la Suceava”, a spus Lungu.