Niște indivizi au încercat, sâmbătă, să păcălească trei femei prin metoda Accidentul. Din păcate, una le-a căzut în plasă.
O femeie de 85 ani din municipiul Suceava a anunțat polițiștii despre faptul că a fost victima unei înşelăciuni prin metoda „accidentul”.
Din cercetări s-a stabilit că în jurul orei 09.15, în timp ce reclamanta se afla singură la domiciliu, a fost apelată pe telefonul fix de către o persoană necunoscută, care s-a recomandat ca fiind un medic şi i-a comunicat faptul că fiica ei a fost victima unui accident de circulaţie, fiind internată în stare gravă şi având nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală.
Sub pretextul procurării unui plămân artificial, i s-a comunicat că este necesară suma de 40.000 lei, însă femeia i-a comunicat persoanei că doreşte să închidă pentru a vorbi cu cineva din familie, lucru pe care l-a şi făcut, constatând că persoana necunoscută a încercat să o înşele.
Tot sâmbătă, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112, de o femeie, de 73 ani, localnică, despre faptul că a fost sunată de o persoană care i-a spus că fiul ei a avut un accident grav în S.U.A. Din cercetări a rezultată că în jurul orei 11.00, în timp ce reclamanta se afla la domiciliu împreună cu soţul său, a fost apelată pe telefonul fix de către o persoană necunoscută, care s-a recomandat ca fiind ofiţer de poliţie şi i-a comunicat faptul că în urmă cu 30 min. fiul ei a fost victima unui accident de circulaţie. Bătrâna a refuzat să continuie discuţia şi i-a comunicat persoanei respective că ştie despre acest mod de operare al escrocilor.
Nu la fel de precaută a fost o femeie de 66 de ani din localitate, care, în timp ce se afla singură la domiciliu, a fost apelată pe telefonul fix de o persoană necunoscută, care, a indus-o în eroare cu privire la faptul că, fiul ei şi familia acestuia au fost victimele unui accident rutier, fiind internaţi în stare gravă în spital.
Ulterior, alţi interlocutori care s-au prezentat ca fiind medici, i-au întărit această convingere, menţinând-o în eroare și au determinat-o să înmâneze o sumă de bani, în două tranşe unei persoane necunoscute care s-a prezentat în faţa blocului în care locuieşte.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.