Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Cetățenii din Broșteni, așteptați la referendum

nicolae chiriacDupă ce orașele Dolhasca și Liteni au oganizat referendum pentru revenirea la statutul de comună, și orașul Broșteni trece la organizarea referendumului în vederea consultării cetățenilor cu privire la revenirea unității administrativ teritoriale la statutul de comună.

Localnicii sunt așteptați la urne în data de 10 iulie 2016, secțiile de votare fiind cele similare scrutinului electoral de la locale și parlamentare. Hotărârea luată de Consiliul Local va fi comunicată Instituției Prefectului pentru controlul de legalitate.

like-facebookPotrivit primarului Nicolae Chiriac, până atunci însă, deliberativul local a aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea referendului local, în vederea consultării cetățenilor din orașul Broșteni, cu privire la revenirea localității la comună. Recomandările cetățenilor cu privire la proiectul de act normativ, supus dezbaterii publice, pot fi depuse la registratura Primăriei Broșteni până la data de 20 mai 2016.

Chiriac susține că odată ce a ajuns primar în 2012 primăria înregistra datorii potrivit Raportului de audit așa că din impozitele și taxele colectate a reușit să le stingă, iar după ce a achiziționat o gunoieră și o autobasculantă cheltuielile cu salubrizarea au început să fie reduse. El susține că a făcut cât de cât investiții însă pentru ca Broșteniul să arate ca un oraș în adevăratul sens al cuvântului este nevoie încă de foarte multe.

În primăvara anului 2013, împreună cu locuiorii din sate, am reparat punțile de la Fieru, Capra și Cotârgași. Am făcut reparații la drumurile din satele aparținătare: Holda, Holdița, Antăleni, Neagra, Cotârgași, Frasin, Capul Dealului, Gura Negrii. Am efectuat lucrări de modernizare a infrastructurii și în Broșteni pe arterele de circulație dar și pe trotuare. Am finalizat lucrările la Baza Sportivă Cotârgași și am acoperit blocurile V1,M1 și N9 întrucât existau infiltrații în locuințele oamenilor. O mare atenție am acordat lucrărilor de modernizare a Centrului Civic. Chiar și cartierul mineresc și-a schimbat fața,are un aspect modern,asemeni marilor orașe din țară. Școlile de la Cotârgași,Grădinița cu program prelungit și spitalul Carmen Sylva au centrale termice. Dacă sunt bani, se pot face multe investiții. Am finalizat lucrările de reparații la Casa de Cultură și la Școala din Dârmoxa. Să nu uit să amintesc și de fântâna din cartierul mineresc.În ce privește aducțiunea cu apă, am racordat la coloana de apă locuitorii satelor din Holda și Holdița”,  a spus edilul din Broșteni.

Locuitorii au primit din partea Primăriei din Walferdange din Luxemburg ca donație o mașină pentru stinegerea incendiilor, iar municipalitatea a construit remiza PSI. Chiar dacă conducerea Primăriei Boșteni a depus eforturi pentru a face investiții,nici pe departe nu se poate vorbi de faptul că locanicii ar trebui să fie orășeni.

Toate satele ar trebui să aibă sisteme de canalizare și nu să stea cu WC în fundul curții și să se spele la lighean.Cât privește apa la robinete,pentru săteni, aceasta este doar la tv.

Noul Cod Fiscal a adus taxe și impozite mai mari pentru populație care și așa cu greu se descurcă. Edilul are planuri mari și pentru viitor însă pentru a face investiții mari este nevoie de fonduri guvernamentale și europene care ar putea fi accesate cu prioritate, dacă localitatea ar reveni comună.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*