Unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa mondială de bricolaj își deschide magazin la Suceava. Este vorba despre compania de bricolaj Leroy Merlin, care va deschide un magazin la Suceava, în incinta Shopping City Suceava.
Magazinul va fi deschis pe 12 mai a.c.
Leroy Merlin este unul dintre cei mai mari retaileri europeni specializați în bricolaj și totodată unul dintre cei mai activi jucători de profil din România.
Primul magazin din România a fost deschis în București pe data de 15 septembrie 2011 în complexul comercial Colosseum, Chitila. În 2014 se deschide cel de-al doilea magazin în centrul comercial Electroputere Mall din Craiova. În anul 2015 s-au deschis magazine în orașele: Ploiești, Brașov, Sibiu, Cluj pe Calea Turzii și două magazine în București, unul în centrul comercial Sun Plaza și celălalt pe Șos. Alexandriei, Bragadiru.