UNPR Suceava și-a lansat, luni, la un hotel din Suceava, candidații la funcția de primar în cele 114 localități din județul Suceava. Totodată, au fost anunțați consilierii județeni înscriși pe listă pentru alegerile din 5 iunie 2015. La eveniment au fost prezenți senatorul Vasile Marian, vicepreședinte UNPR și vicepreședintele Comisiei de Muncă și Protecție Socială, Nicolae Isbășescu.
Liderul UNPR Suceava, deputatul Mihai Neagu, a spus că echipa UNPR Suceava de campanie va cutreiera județul în perioada de campanie electorală.
„Nu va fi ușor, văd deja din etapa de precampani anumite manifestări care nu ar trebui să își aibă locul în politica românească. Fel de fel de acțiuni mai mult sau mai puțin oculte, arajamnete, luări de poziții care nu își au rostul față de partenerul politic, se poate și altfel. Politica se poate și cu bun simț și în mod civilizat și să aibă un anumit stil de moralitate. Pentru că ea ne definește pe noi. Vom fi tot timpul atenți, vigilenți ca noi să nu fim duși în eroare de manevre politice ci doar să avem în vedere ceea ce ne-am propus ca o direcție în realizarea a ceea ce trebuie făcut pentru localitatea unde noi vrem să ocupăm o funcție de demnitate publică. Suntem aici oameni care vrem să fim în frunte comunității. Trebuie să dăm dovadă de multă,multă moralitate , să fim oameni cu anumită prestanță în cadrul societății și să dacă nu putem face bine atunci nu trebuie să facem rău, cum este o vorbă din popor. Acționați pentru binele poporului”, a spus Neagu.
Liderul UNPR Suceava a mai spus că „dacă nu realizăm o politică în care fiecare cetățean să se regăsească în lege, în comportamentul social, atunci nu am făcut nimic. Avem o echipă destul de competitivă, oameni tineri, oameni care se înhamă cu toată voința la realizare unei politici eficiente, se spune că în momentul de față și pentru viitor să fim atenți la un altfel de politică”.
Iată lista pentru CJ:
-
Nume
Prenume
Ocupația
Profesia
BOGHIAN
MARIUS
-MIHAI
ECONOMIST
ECONIMIST
NADOLU
IULIAN
INGINER
ADMINI-STRATOR
DUMITRAȘ
DOREL-CONSTANTIN
INGINER
ASOCIAT UNIC
CAZAC
CONSTANTIN
INGINER
INGINER SILVIC
SCHEULEAC
GHEORGHE
JURIST
ADMINI-STRATOR
CIURARIU
VASILE
DESIGNER MOBILA
PENSIONAR
SIMOTA
DORIN-
CRISTINEL
INGINER
CONSILIER PARLAMEN-TAR
BALAN
LENUȚA
ASISTENT MANAGER
ADMINI-STRATOR
COJOCAR
MIHAI-IONEL
ECONOMIST
CONSILIER PARLAMEN-TAR
COJOCARU
NICUȘOR-MARCEL
FUNCTIO-NAR
ADMINI-STRATOR
BLÎNDU
CONSTANTIN
JURIST
VICEPRIMAR
SFÎRNACIUC
DOREL
ECONOMIST
VICEPRIMAR
VIERU
ALEXANDRU
PROFESOR
PROFESOR
ȚIBU
DUMITRU
MECANIC AUTO
ADMINISTRATOR
NASTASI
GHEORGHE
OFIȚER MARINĂ
INSPECTOR
BAHNEAN
VASILE
SUDOR
ADMINISTRATOR
GALAN
GHEORGHE
INGINER
ADMINI-STRATOR
DRANCA
VIOREL
TEHNICIAN MINER
PENSIONAR
MIHAI
VALENTINA-MARIOARA
ASISTENT MANAGER
ADMINI-STRATOR
GHIȚĂU
VASILE
TEHNICIAN SILVIC
SOMER
CIOCAN
IOANA
ADMINI-STRATOR
ADMINI-STRATOR
DEREVLEAN
GAVRIL
TÂMPLAR
ADMINI-STRATOR
POSTELNI-CU
PETRICĂ-TINEL
INGINER
CONSILIER
LEONTE
CONSTANTIN
TEHNICIAN VETERINAR
ADMINI-STRATOR
ARCĂLEAN
ROMEO
INGINER
ȘEF STAȚIE
FLOCEA
IONEL
AGRICULTOR
PENSIONAR
COVALIU
MARIUS-IONEL
ADMINI-STRATOR
SOFER
CURPĂN
GEORGETA-CARMEN
INGINER CHIMIST
ȘEF STATIE
CUCOȘ
CONSTANTIN
JURIST
GESTIONAR
VOINICIUC
MIHAI
MOZAICAR-FÂNTÂNAR
MOZAICAR-FÂNTÂNAR
LĂZĂREAN
DUMITRU-ICHIM
HORTICUL-TOR
AGRICUL-TOR
CAMILAR
OANA-MARIA
LICENȚIAT GEOGRAFIE
TEHNICIAN UNGHII
CHIRIAC
CONSTANTIN
BUCĂTAR
PENSIONAR
ROTARIU
ELENA
CASIER
CASIER
COVAȘĂ
PETRU
MECANIC
MECANIC
ATEODORE-SEI
ANA-MARIA
LICENTIAT ADMINI-STRATIE
PATISER
PINTILII
MIRCEA-CRISTIAN
PROFESOR
PROFESOR
CRACIUN
IOAN
PROFESOR
PROFESOR
HALUS
GABRIEL -LIVIU
JURIST
CONSILIER JURIDIC
BEJAN
MARIA- MAGDALENA
ASISTENT SOCIAL
ASISTENT SOCIAL
SOLCAN
MONICA-FLORENTINA
ASISTENT MEDICAL
ASISTENT MEDICAL
ROMAN
ELENA-DIANA
AVOCAT
AVOCAT
ȚIMPĂU
LILIANA-OANA
ECONOMIST
ECONOMIST
NETBAI
DĂNUȚ
CONFECTIO-NER
ADMINI-STRATOR