O femeie de 47 de ani din județul Suceava, aflată la volanul unui Volkswagen Transporter, a fost oprită pentru control, pe DN2, la ieșirea din localitatea Siret, de polițiști din Sectorul Poliției de Frontieră Siret.
Maria A. transporta în autoutilitară diferite bunuri de uz gospodăresc (pompe submersibile, motocositoare, aparate de sudură), fără a avea documente de proveniență și însoțire a mărfii.
„Persoana în cauză a declarat polițiștilor de frontieră că bunurile aparţin unei cunoştinţe care a rugat-o să i le transporte, contra unei sume de bani, până în localitatea Suceava. Conform Legii 12/1990, marfa a fost ridicată în vederea confiscării, iar femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei”, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.