Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Jandarmii suceveni mobilizați de Florii. 150 dintre ei, la datorie

suporteri jandarmi meci (1)Un număr de 150 de jandarmi vor fi la datorie, în acest sfârșit de săptămână, pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică, precum și pentru desfășurarea în bune condiții a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Sfântului Mucenic Gheorghe și Floriilor Ortodoxe.

Jandarmii vor acționa atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte pentru prevenirea faptelor antisociale care ar putea afecta siguranța cetățenilor și pentru soluționarea operativă a sesizărilor acestora, având în vedere locațiile  unde vor fi organizate manifestări religioase, zonele aglomerate şi arterele intens circulate din marile oraşe, precum și locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de Paște.
like-facebook
Totodată, ca urmare a numărului mare de turişti prezenţi în staţiunile montane, Jandarmeria Montană îşi va intensifica acţiunile pe traseele turistice şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente, aproximativ 50 de jandarmi montani fiind pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă, pentru acordarea de sprijin persoanelor aflate în dificultate, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

Potrivit unui comunicat de presă, pentru a evita producerea de evenimente nedorite Jandarmeria Română face următoarele recomandări : persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”; dacă participă la evenimente cu public numeros, părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie copiii; persoanele care vor alege să își petreacă timpul în stațiunile turistice montane să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, precum și asupra stării de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există; în caz de accident, să anunțe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*