Joi, în timp ce conducea autoturismul pe strada Grigore Al. Ghica, din municipiul Suceava, ajungând în dreptul unei spălătorii, o femeie de 46 de ani, din localitate, a surprins şi accidentat uşor un minor de 12 ani, localnic, angajat în traversarea drumului prin loc nemarcat şi fără să se asigure.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu a rămas internată.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.