Un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Vatra Moldoviței a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, luni, pentru că a ucis în bătaie un bărbat și l-a abandonat în curtea casei sale. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de duminică spre luni s-a petrecut crima, când Florin Țigănescu s-a luat la ceartă cu victima, Mihai V. de 58 de ani, apoi a început să îl bată crunt pe bărbat. Atât de puternice au fost loviturile încât l-au lăsat inconștient pe bărbatul de 58 de ani.
Necropsia a arătata că omul a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii acute ca urmare a unei asfixii mecanice cu sânge, dar și traumatism cranio facial.
După ce victima a devenit inconștientă, agresorul, împreună cu Constantin N., de 17 ani, a luat-o și a dus-o în fața porții sale, unde a fost găsită de fiul acesteia.
Fiul și-a găsit părintele mort pe podețul locuinței din comuna Vatra Moldoviței. Inițial, Florin Țigănescu a fost reținut, iar luni a fost prezentat în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă. El a fost trimis la răcoare, dar complicele său, de 17 ani, este cercetat în libertate.