Președintele organizației județene a PNL, Gheorghe Flutur, a prezentat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, echipa PNL pentru Consiliul Județean.
Alături de echipa liberală s-a aflat și primarul Sucevei, Ion Lungu, candidat la funcția de primar din partea PNL. Flutur a anunțat lista așa cum a fost depusă la Biroul Electoral Județean Suceava.
Flutur candidează pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava.
Domnia sa a fost însoțit de cei 46 de liberali aflați pe lista pentru viitorul deliberativ județean pe locuri eligibile dar și rezerve. Candidații au fost sprijinți în depunerea listei de primarul Sucevei, Ion Lungu, candidat la funcția de primar din partea PNL, senatorul Steliana Miron, deputații Ioan Bălan și Radu Surugiu.
Președintele BEJ Suceava, Alin Tucneanu, a urat succes echipei liberale, o campanie liniștită și civilizată. La rândul său, președintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a urat succes membrilor Biroului Electoral Județean în zilele în care funcționează, „fără incidente, noi o să facem tot posibilul să fie o campanie civilizată și cu respectarea legii”. După ce a depus listele la BEJ, echipa liberală a făcut o poză de grup în fața Palatului Administrativ din Suceava.
Liderul Oganizației județene a PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că a fost finalizată validarea celor 114 candidați liberali pentru funcția de primar în toate localitățile din județ. PNL Suceava intră în scrutinul electoral din 5 iunie 2016 cu 2131 de candidați la alegerile locale, fiind vorba de 2017 pentru posturile de consilieri și 114 candidați de primari.
„PNL are deja 51 de primari în funcție, cel de la Dorna Candreni nu mai candidează din cauza vârstei fiind înlocuit la alegerile locale pentru funcția de primar de preotul Sorin Dionisie. Și primarul din comuna Bunești s-a retras pe motive de sănătate, fiind înlocuit de viceprimar. Peste 2.000 de oameni sunt pregătiți pentru această bătălie. Pentru lista de consilier județean și susținere la președinția CJ până aseară, am avut strânse 120.000 de semnături. Acest lucru înseamnă că pornim la drum cu un suport foarte puternic al populației din județul Suceava în ceea ce privește susținerea .Tot 120.000 de semnături au și candidații de primari și cei pentru consilieri locali. A fost un efort mare și mulțumesc organizațiilor din județ. Au fost respectate toate procedurile statutare, s-au parcurs toate etapele ,așadar suntem pregătiți pentru începerea campaniei electorale”, a spus Flutur.
Flutur a cerut partidelor politice și formațiunilor care se înscriu în competiția electorală să dea dovadă de maturitate și de un comportament civilizat.
„O problemă pe care am insitat foarte mult este să ne comportăm ca un partid care am cerut o nouă lege a finanțării campaniiilor electorale și o finanțare transparentă Instruirile le-am făcut pe toate zonele și am adus aici mandatarul financiar cu care avem contract și care este publicat pe site-ul ofcial al partidului. Este vorba de Audit Lucid SRl Suceava, cei care se ocupă de monitorizarea finanțării PNL, așa cum prevede noua lege de finanțare, o lege exigentă dar foarte bine venită. Dorim să fim transparenți. Nu avem de gând să avem cheltuieli mari în această campanie, ne vom baza pe efortul nostru din casă în casă și mai puține materiale de campanie dat fiind faptul că legea limitează numărul de materiale de campanie. Invitația nostră este la o campanie civilizată și pentru celelalte formațiuni politice, să discutăm despre soarta Sucevei și a fiecărei localități în parte. Cred că trebuie toată clasa politică să dăm dovadă că am înțeles ceva, că în general clasa politică a primit un blam serios de la populație, electorat și societatea civilă și va trebui să ne concretizăm pe promisiuni pe care le putem finalia și nu să vindem iluzii. PNL și-a cântărit foarte serios oferta electorală. Suntem pregătiți la start și cu Doamne Ajută!”, a mai spus Flutur.
1-Gheorghe Flutur
2-Viorel Seredenciuc
3-Dan Cadariu
4-Vasile Ilie
5-Vasile Tofan
6-Moraru Ion
7-Șalari Eugen
8-Ilisoi Octavian
9-Ioan Bădeliță
10-Dominte Radu
11-Radu Pentiuc
12-Sorina Barbu
13-Barbă Nicolae
14-Niță Gheorghe
15-Juravle Marius
16 Culipei Cătălina Laura
17-Guliciuc Dorel
18-Ursescu Gavril
19-Andreescu Rodica
20-Harja Gabriel
21-Titianu Tudor
22-Plăcintă Tudor
23-Doru Slevoacă
24-Crețeanu Mihai
25-Salup Alexandru
26- Alexievici Raul
27-Crăciunescu Cezar
28–Rusu Anemari
29-Morariu Crina
30-Chișovan Gheorghe
31-Nemirschi Mariana
32-Crețuleac Nadia
33-Dascălu Dan
34-Platec Cezar
35-Susnovici Mircea
36-Amariei Mariana
37-Rădăuceanu Irina
38-Luca Cornelia
39-Maranda Denis Ioan
40-Voinescu Camelia
41-Ungureanu Adrian
42-Ciurlă Constantin
43-Badeș Cătălina
44-Tabarcea Georgiana
45-Gheorghian Irina Maria
46-Ovidiu Doroftei
47-Crețu Cristian
„Spun mai întâi: Doamne ajută! Organizația PNL Suceava este prezentă la start cu lista de 47 de consilieri județeni pentru depunderea candidaturilor pentru alegerile din 5 iunie 2016. Vreau să mulțumesc colegilor prezenți și celor care au acceptat să facă parte din echipa mea. Pornim la drum cu Doamne ajută, astăzi, 15 aprilie, și dorim să depunem candidaturile pentru CJ. Am fost desemnat de forurile politice ale PNL să candidez cap de listă și să candidez la președinția CJ. Din 47 de membri, 37 sunt locuri eliigibile, 10 sunt rezerve, avem 14 femei, 30 la sută din listă sunt femei, vârsta medie este de47 de ani. Avem 32 la sută sub 40 de ani, 12 ingineri, 9 profesori din care trei cadre universitare, 9 economiști, 6 juriști,5 medici,1-filolog, un student, un general, un asistent medical și doi tehnicieni”, a spus Flutur.
Foarte bine,domnu’ Ghita,dar in enumerarea dvs. s-au strecurat cateva inabilitati (cel putin…) Astfel,ce va sa zica: “…12 ingineri, 9 profesori din care trei cadre universitare, 9 economiști, 6 juriști,5 medici,1-filolog, un student, un general, un asistent medical și doi tehnicieni” ??
Ca nu exista meseria de “general” ,vad ca va fascineaza,apoi ,daca tot ati pomenit acel rarissim general,ar fi trebuit sa treceti acolo si coloneii,maiorii,nu? Ca stim noi vreo cativa,facuti la apelul de seara,pentru nu se stie ce fapte… Ori poate e vorba de polcovnic,ori poate o fi fost avansat si domnul Vasile Ilie pentru serviciu credincios,ori domnul Balan pentru barbatie si credinta (desi nu pare,mai degraba e cam pleostit…) ,mai bine sa spuneti din timp.
Apoi,asa, ca post-scriptum,de ce ati trecut si “1 filolog” separat,este vreo captura rara,e mai de la coada,nu stie lumea cu ce se ocupa astia,sau e doar pus acolo sa corecteze speech-urile domnului Balan? Ori,poate,este doar caporal in rezerva? Ca asa pare…