Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 7 aprilie, un decret privind acordarea Drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Bucovina’ al județului Suceava. Acesta este acordat doar prin decret al prședintelui și simbolizează onoarea, pacea și unitatea.
Conform Legii nr. 34 din 1995, Drapelul de luptă se acordă marilor unităţi şi unităţilor militare, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea ministrului apărării naţionale, a ministrului de interne sau a directorului Serviciului Român de Informaţii.
Drapelul de luptă este scos din vitrina sigilată doar cu aprobarea comandantului unităţii şi doar la anumite ceremonii militare – de Ziua Naţională a României, de Ziua Drapelului, Ziua Imnului, Ziua Armatei, la depunerea jurământului militar şi chiar la funeralii militare. Ori de cate ori este scos, Drapelul de lupta este apărat de garda drapelului, formată din 7 membri – comandantul gărzii, militarul port-drapel şi 5 însoţitori. Toţi membrii gărzii drapelului sunt înarmaţi cu muniţie de război, iar dacă integritatea Drapelului de luptă ar fi ameninţată, garda îl apără chiar cu preţul vieţii.