Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, medicul Raed Arafat, a declarat, după inaugurarea noii Unități de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean din Suceava, că în sistemul de urgenţă există un deficit important de personal, precizând că este de așteptat ca în anii următori acesta să scadă, în condiţiile modernizării UPU și facilităţilor de care beneficiază personalul medical, inclusiv prin alocarea de locuinţe de serviciu. Domnia sa a amintit că un tânăr medic poate rămâne în România dacă are condiții de muncă la standarde europene.
„Este un număr de rezidenţi care se pregătesc şi noi sperăm că astfel de condiţii şi mai ales dacă Consiliul Local, Consiliul Judeţean îi sprijină şi cu locuinţă şi cu tot, să-i atragem să vină către astfel de unităţi de primiri urgenţe. Deci este deficit, dar trendul pe numărul medicilor de urgenţă în unităţile de primiri urgenţe e în creştere, dar foarte lentă şi noi am dori să nu mai pierdem rezidenţi afară şi să-i atragem pe toţi să rămână aici”, a subliniat Arafat.
La nivel național, în unitățile de primire a urgențelor lucrează 6.500 de persoane, număr considerat de secretarul de stat mic în comparație cu numărul mare de pacienţi.
„Mai e nevoie mai ales de medici şi asistenţi. Anul trecut Ministerul Sănătăţii a mai dat vreo două sute de posturi la unităţile de primire urgenţe. Acum s-a dat examenul de specialitate şi avem încă 27 de absolvenţi noi de medicină de urgenţă. Este un proces continuu de dezvoltare şi de dezvoltare a resursei umane, dar care trebuie să fie încurajat şi trebuie să fie sprijinit cât mai serios ca să putem să ne păstrăm medicii în ţară”, a conchis Arafat.