Vicepreședintele PNL, Cătălin Miron, care este și candidatul acestui partid la funcția de primar al municipiului Rădăuți susține că are în vedere reducerea taxelor și impozitelor pentru rădăuțeni. El a anunțat că acestea vor fi puse în discuție în prima ședință Consiliului Local, iar el va fi inițiatorului acestui proiect de hotărâre care ar aduce rădăuțenii la normalitate.
„La Rădăuți se practică printre cele mai mari taxe locale din țară, ceea ce este aberant, iar investitorii nu pot fi atrași cu un asemenea situație ci mai degrabă îndepărtați. Faptul că taxele locale sunt la valoarea maximă admisă de lege, nu este soluția pentru dezvoltarea economică a orașului. Într-o astfel de abordare, rădăuțenii sunt mai degrabă disprețuiți. Să ai taxele locale cele mai mari, nu numai din județul Suceava, ci și din țară devine scandalos. Asta înseamnă că nu vrei investiții, locuri de muncă, dar mai arată și extrem de multă incompetență”, a spus Cătălin Miron.
El a amintit că trebuie create locuri de muncă pentru că numai așa se va dezvolta municipiul Rădăuți și totodată trebuie atrași investitori.
„Va fi pentru prima dată când facilitățile fiscale se vor acorda pe baza unui program bine stabilit, pe o perioadă determinată și în baza strictă a legii, respectiv Codul Fiscal. Valoarea investițiilor trebuie să depășească 100.000 de eruo și să creeze cel puțin cinci locuri de muncă într-o primă fază. Orice firmă care vrea să facă o investiție în Rădăuți trebuie să beneficieze de tot sprijinul din partea Primăriei”, a spus Miron.