Spitalul Județean de Urgență din Suceava are una dintre cele mai moderne Unități de Primiri Urgențe din România
Secţia a fost extinsă şi modernizată, iar la redeschiderea ei a participat și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat. Este vorba despre o investiție de peste trei milioane de euro, după modelul celei de la Târgu Mureș.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne și șef a Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a primit, marți, din partea șefului administrației județene Suceava, Cătălin Nechifor, distincția de cetățean de onoare al județului nostru. Evenimentul a avut loc la inaugurarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava. La inaugurare au mai participat în calitate de invitați cadre medicale, șefi de instituții și patronii firmelor care au contribuit la modernizarea UPU. Managerul Spitalului Județean, Vasile Rîmbu, a a avut un discurs de 45 de minute astfel încat cei aproape 200 de invitați au cam „fiert”, dat fiind faptul că încăperea nu avea aer condiționat.
Trebuie amintit că la UPU își dsfășoară activitatea 19 medici și 56 de asistenți, urmând ca, în perioada următoare, să fie făcute noi angajări, potrivit unui proiect avizat de Ministerul Sănătății și de Interne dar și care a primt girul Consiliului Județean Suceava.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat la inaugurarea UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava că este un moment foarte important pentru istoria unității spitalicești.
„O piatră de temelie, inaugurarea unei noi structuri a UPU, o unitate modernă, care are un „naș” în persoana lui Raed Arafat. Iată că în mai puțin de doi ani de zile de la naștera acestei idei până la darea în funcțiune avem o unitate dublu ca spațiu, gândită într-o dinamică modernistă, dacă înainte aveam o singură intrare de pacienți acum este un traij separat pentru copii, adulți, cei cu situații mai dificile… Ca om care am trecut prin spital recent, cea mai mare resursă pe care o avem la Suceava sunt oamenii. Ceea ce încercăm noi să vă asigurăm ca resursă financiară să ajungă la cei cu nevoi multiple. Suceava ca spital județean și-a modificat foarte mult adresabilitatea în ultima perioadă. Dacă în urmă cu câțiva ani aveam în jur la 100 de prezențe pe zi la UPU acum discutăm de 300 de pacienți pe zi, asta înseamnă și un efort suplimentar de la primire până la plecare, efort psihologic…Vreau să vă mulțumesc foaret mult pentru că sunteți oameni care vă dedicați și puneți suflet”, a spus Nechifor.
El a mai amintit că în România în ultima perioadă „am învățat să acuzăm prea mult. Am învățat să desconsiderăm oameni și ar fi momentul să mulțumim din nou. Niciodată nu o să fim perfecți, important este ca prin ceea ce facem să corectăm dacă este de corectat sau să mergem mai departe cu ceea ce facem”.
Investiția totală este de 13,6 milioane de lei, din care 4 milioane aparatură şi echipamente medicale performante.
Șeful adminstrației județene a ținut să aprecieze ceea ce a făcut Raed Arafat în România a schimbat imaginea țării noastre.
„România a fi arătat cu totul altfel dacă nu erau și oameni încăpățânați, oameni care să treacă peste orice. E foarte greu ca în fiecare dimineață să te trezești chiar dacă în ziua respectivă vei să fii atacat și călcat în picioare, contestat și amenințat dar să știi să mergi mai departe. Pentru mine personal și pentru mulți oameni din România un exemplu elocvent este medicul Raed Arafat pentru care CJ Suceava a decis acordarea unui titlu ,nu aș putea spune că e cel mai important, dar e cea mai mare disticnție pe care o putem da de către județul Suceava și anume cea de cetățean de onoare a județului Suceava”, a conchis Nechifor.