Un tânăr de 20 de ani din comuna Mălini a anunțat, luni, polițiștii din Fălticeni despre faptul că, în timp ce se afla în incinta unei săli de jocuri din localitate, o persoană necunoscută i-a sustras un portofel cu bani și documente personale.
În urma investigaţiilor efectuate de polițiști, a fost identificat autorului furtului ca fiind un bărbat de 29 de ani din județul Satu Mare, care a recunoscut faptul că, a sustras persoanei vătămate portofelul cu circa 750 lei și mai multe documente.
Portofelul cu bani și bunuri a fost restituit părții vătămate, intervenind împăcarea părților.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.