Duminică, în timp ce conducea motociclul, pe str. Mihai Viteazul, din municipiul Suceava, ajungând la intersecţia cu str. 6 Noiembrie, din cauza unui pieton de 50 de ani, din localitate, care a încercat să traverseze neregulamentar strada, un localnic de 22 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune laterală cu două autoturisme parcate regulamentar.
Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului motociclului și a unei pasagere de 20 de ani, localnică.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 22 de ani și de 0,22 mg/l pur în aerul expirat, pentru pieton, care, a refuzat ulterior, recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că, tânărul de 22 de ani, ce conducea motociclul, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.