Șeful Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa a Alimentară Suceava, Leon Ionuţ Postolache, a declarat că funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor este permisă numai în intervalul 18 aprilie-30 aprilie 2016.
El a spus că acordarea derogărilor pentru sacrificarea de ovine prin organizarea şi amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea se face numai în cazul distanţelor mari faţă de abatoarele autorizate; numărului mare de miei, care depăşeşte capacitatea de sacrificare a abatoarelor autorizate din vecinătate, precum şi în funcţie de asigurarea cu personal sanitar veterinar permanent de control ante şi post mortem al animalelor.
„Este interzisă organizarea şi amenajarea locurilor speciale pentru sacrificarea mieilor în zonele în care au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor”, a amintit Postolache.
În vederea obţinerii avizului, locurile special amenajate temporar trebuie dispună, printre altele, de facilităţi de colectare a materialelor cu risc specific, cât şi de dirijare a acestora înspre unităţile de incinerare. Pe de altă parte, aplicarea mărcii de sănătate pe carcasele de miel se va face numai după efectuarea examinării post-mortem de către medicul veterinar. În perioada Sărbătorilor pascale, sacrificarea mieilor se efectuează inclusiv în abatoarele autorizate pentru activitatea de sacrificare de ovine.
La solicitarea operatorilor de industrie alimentară, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate autoriza sacrificarea de miei şi în abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine sau bovine. Abatoarele care beneficiază de derogare pentru sacrificarea ovinelor în perioada Sărbătorilor pascale trebuie să respecte regulile privind prevenirea şi combaterea encefalopatiilor spongiforme transmisibile. Carnea obţinută în aceste abatoare poate fi livrată numai către unităţi de vânzare cu amănuntul, înregistrate sanitar veterinar.