Locuința aflată în construcție, la Șcheia, a unui bărbat de 45 de ani din municipiul Suceava, a fost călcată de hoți.
Polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 26.03. – 28.03.2016, profitând de lipsa unui sistem de pază și alarmare, persoane necunoscute au pătruns în interiorul imobilului aflat în construcție, pe o ușă de acces secundară, lăsată neasigurată de proprietar, au tăiat și sustras cablurile de alimentare ale mai multor scule electrice și au rupt și sustras bucăți de țeavă de cupru de la instalația termică a locuinței, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 3.000 de lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.