Suceveanul Ovidiu Rusu este un individ condamnat în 2012 la nouă ani de închisoare după ce a înşelat zeci de persoane dându-se drept procuror sau judecător. După condamnare, a continuat se escrocheze şi din închisoare, păcălindu-i chiar şi colegii săi de celulă, scrie Adevarul.
„Magistratul” Ovidiu Rusu, un rădăuţean de 34 de ani cu doar patru clase, a reuşit să înşele zeci de oameni, multe dintre victimele sale fiind ţepuite în timp ce escrocul sucevean se afla după gratii. Dosarele sale de înşelăciune au fost contopite, astfel că la sfârşitul anului 2012, Ovidiu Rusu s-a pricopsit cu nouă ani de închisoare. Individul, în complicitate cu fratele său Silvestru Rusu, aflat în libertate, a reuşit să lase fără sume considerable de bani zeci de persoane cărora le promitea că le poate rezolva diferite procese aflate pe rolul instanţelor de judecată din întreaga ţară sau că le va scoate rudele de din închisoare.
Ovidiu Rusu avea un mod simplu de operare.Aflându-se în detenţie, acesta suna pe la Poliţie sau Primării şi se dădea drept procuror sau chiar şeful Poliţiei Române de la acea vreme, chestorul Petre Tobă şi cerea numerele de telefon ale rudelor unor persoane ce erau arestate în diferite cauze penale. După ce făcea rost de aceste numere de telefon, „magistratul” îşi suna victimele şi le cerea diverse de bani pentru a le scăpa rubedeniile de închisoare, recomandându-se drept procuror sau judecător.
Câteva dintre escrocheriile care l-au făcut celebru pe Ovidiu Rusu
Ovidiu Rusu, individul din Rădăuţi care a devenit un adevărat model în istoria recentă a escrocheriei româneşti, a reuşit în luna august a anului 2011 să scape de sub nasul poliţiştilor suceveni care l-au adus la unul dintre procesele penale ce i-au fost intentate, el fiind în stare de arest, spunând că merge să bea un suc. A fost găsit, reţinut şi încarcerat abia după două luni, la Iaşi. El fusese atunci arestat şi încarcerat în Penitenciarul Botoşani pentru că s-a dat preşedinte al Curţii de Apel Suceava. Aflat pentru puţină vreme în libertate, Rusu a devenit pentru nişte femei naive din zona Volovăţ – procurorul Ţuluş de la DNA dar şi adjunct al procurorului general al României, escrocându-le de zeci de mii de lei. După ce judecătorii şi organele de anchetă l-au scăpat printre degete, Judecătoria Rădăuţi a admis cererea parchetului local de emitere a unui mandat de arestare internaţional pe numele lui Ovidiu Rusu, mandat pus în executare de poliţiştii ieşeni.
Ovidiu Rusu a înşelat trei femei din Volovăţ, spunându-le că este procurorul Ţuluş într-un caz ori că este adjunctul procurorului general al României, în alt caz, şi că le rezolvă cazurile în care femeile erau implicate. De la una dintre acestea a încasat suma de 60.000 de lei, sub promisiunea că va influenţa judecătorii pentru ca femeia să obţină documente pentru o casă şi 28 de ari de teren. De la alte două femei a încasat 11.500 de lei, după ce le-a convins că vor fi întabulate cu o suprafaţă de 50 de ari de teren, urmând să rezolve şi pensionarea medicală a uneia dintre acestea.
Închis în 2006 în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Botoşani, după ce s-a dat procuror de la Anticorupţie şi reprezentant al Ligii de Apărare a Drepturilor Omului şi a păcălit trei persoane de la care a încasat 920 de lei vechi, respectiv 1.200 de euro, promiţându-le că o să aibă câştig de cauză în mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată şi că o să scoată un tânăr din arestul poliţiei, „magistratul” şi-a instalat biroul în celulă.
Ajutat de fratele său, Silvestru Rusu, care se afla în libertate, şi care îi falsifica fel de fel de documente emise chipurile de unităţi de parchet sau instanţe judecătoreşti, Ovidiu Rusu a reuşit să pună la cale o altă megaescrocherie. Dându-se preşedintele Curţii de Apel Suceava ori procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, escrocul rădăuţean a reuşit să prostească o grămadă de suceveni naivi care au crezut că într-adevăr vorbesc la telefon cu persoanele mai sus menţionate şi că, în schimbul unor comisioane grase, pot să-şi scoată apropiaţii de după gratii sau să câştige procese în instanţă.
Astfel, Ovidiu Rusu a pretins cu titlu de plată a influenţei promise de la persoanele denunţătoare suma totală de 107.600 de euro şi 13.200 de lei, din care a primit efectiv suma de 100.852 de euro şi 3.200 de lei, transmiteau în vara lui 2009, când l-au trimis în judecată, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Suceava. Ovidiu Rusu a reuşit să îl tapeze chiar pe colegul său de celulă de la Penitenciarul din Botoşani, Ioan Popovici – Coaţă, fost patron al pensiunii sucevene Casa de Piatră de Suceava ce îşi ispăşea arestul în penitenciar, după ce a fost acuzat că a pus la cale incendierea pensiunii Dolce Vita.
Apropiaţii lui Coaţă au plătit atunci cam 55.000 de euro într-un cont indicat de Ovidiu Rusu, crezând că aceşti bani ajung de fapt la preşedintele Curţii de Apel Suceava, Cezar Hâncu, pe numele căruia şi în numele instituţiei pe care el o reprezintă, fraţii Ovidiu şi Silvestru Rusu plastografiau diferite înscrisuri. Chiar în primăvara anului 2009, când ancheta DNA împotriva lui Rusu a fost începută, având ca punct de plecare chiar cei 55 de mii de euro plătiţi de Coaţă pentru a scăpa de arest era în plină desfăşurare, Popovici dădea declaraţii despre Ovidiu Rusu, ca despre un adevărat erou al luptei anticorupţie, care au fost preluate de mai multe publicaţii naţionale.
Citeste mai mult: adev.ro/o4ogkh