Elena Cojocaru, în vârstă de 63 de ani, din Roman, ale cărei fiică și nepoată au murit la scurt timp după naștere, primește daune de 39.000 de euro prin decizie a CEDO, în condițiile în care ancheta vizandu-l pe medicul acuzat de malpraxis nu era încheiată nici dupa 10 ani, când faptele s-au prescris. Femeia și soțul decedatei au fost singurii care s-au luptat cu sistemul justițiar din România dar care nu i-a făcut niciodată dreptate. Ea și-a pierdut fiica, Elena Ungureanu, la acea dată în vârstă de 28 de ani, și nepoata în octombrie 2001, la diferență de două zile.
Fiica sa, care era însărcinată în opt luni, a fost internată la Suceva, în 8 octombrie 2001, după ce medicul ei ginecolog, Ilie Merticariu a apreciat că este iminenta o naștere prematură. Apoi, un alt medic, de la o clinica din Iași, a diagnosticat-o cu sindrom Hellp, o afectiune pre-natala extrem de gravă, și i-a recomandat să facă cezariana de urgență. Chiar dacă au trecut atâția ani, soțul Elenei Ungureanu lupta pentru aflarea adevarului, alaturi de mama fetei. În perioada petrecerii tragediei, Ovidiu Ungureanu era inginer la Petrom SA Suceava.
Rudele pur și simplu nu au putut să accepte că tânăra a murit din senin și zi de zi au trăit cu speranța că vinovatul va fi tras la raspundere. La un moment dat, soțul nici macar nu mai vroia ca cineva să răspundă pentru incompetență. Vroia doar să afle care sunt motivele pentru care soția sa a decedat. Pe data de 8 octombrie 2001, Elena Ungureanu a fost internata la Spitalul Judetean Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, fiind in evidenta la medicul ginecolog Ilie Merticaru.
Diagnosticul a fost: sarcina 31 saptamani, iminenta la nastere prematura, sub icter de etiologie necunoscuta. Pe data de 9 octombrie, dupa analize si consultatii suplimentare, a fost suspectata de hepatita. In aceasta perioada i-ar fi fost administrat un tratament nepotrivit, dupa care a intrat in coma. Medicul Ilie Merticaru a spus ca situatia s-a agravat pentru ca a mancat ciuperci din padure si s-a intoxicat. A fost transferata la Terapie Intensiva la Clinica de Obstetrica si Ginecologie din cadrul maternitatii iesene. In urma operatiei de cezariana a nascut un fat viu, de sex feminin, de 1350 kilograme. Mama a decedat imediat dupa nastere, iar copilul dupa 16 ore.
Potrivit Elenei Cojocaru, ginecologul care se ocupa de fiica a refuzat să facă operația, la spitalul județean Sf Ioan cel Nou din Suceava, dar în cele din urmă a aprobat transferul acesteia la o clinică din Iași pentru intervenție. Astfel, femeia însărcinată a fost dusă cu ambulanța la Iași, la 150 de kilometri, fără a a fi însoțită de un medic.
La clinica din Iași a fost supusă operatiei de cezariană, pe 10 octombrie 2001, dar a murit la 10 minute după operați în urma unui stop cardiac. Copilul a murit din aceeași cauză doua zile mai târziu.Procurorii nu au început urmarirea penală împotriva medicului curant al tinerei, care nu a operat-o, anchetatorii ajungând la concluzia că aceasta a murit din cauze naturale iar ginecologul nu se face vinovat de ucidere din culpă. Pe parcursul investigației, s-a arătat că același medic a aprobat transferul femeii la Iași din cauza lipsei de condiții din spitalul sucevean.
Elena COJOCARU c. României
I. Situaţia de fapt:
Reclamanta, dna Elena Cojocaru, este un cetăţean român, născută în 1953 şi care locuieşte în Roman.
Fiica însărcinată a reclamantei a fost supravegheată, în timpul sarcinii, de medicul I.M. Aceasta a fost examinată de către I.M. lunar, iar timp de 7 luni sarcina a evoluat firesc.
În octombrie 2001, I.M. i-a efectuat fiicei însărcinate un control de rutină la Spitalul judeţean Suceava. Cu această ocazie, I.M. a informat-o că trebuie să fie spitalizată pentru investigaţii, întrucâtexistă riscul unei naşteri premature.
Internată fiind, medicul i-a administrat tratamentul care, în opinia sa, i-a cauzat dilatarea vaselor sanguine şi i-a indus travaliul.
După ce i-a fost administrat tratamentul, fiicei reclamantei i-a apărut o echimoză întinsă pe picioare şi pe abdomen, cauzată de crăparea vaselor sanguine. În următoarele 24 de ore condiţia pacientei s-a înrăutăţit şi a condus la apariţia unei febre ridicate şi la pierderea cunoştinţei.
După cererile repetate ale reclamantei şi ale ginerelui acesteia, medicul I.M. a acceptat să-l contacteze pe medicul D., profesor universitar. După ce a fost informat cu privire la condiţia pacientei şi la tratamentul său, medicul D. i-a cerut lui I.M. să îi facă cezariană (operație secțiunea C) pentru a-i salva viaţa.
Medicul I.M. a refuzat să o opereze de urgență, dar a acceptat, într-un sfârșit, ca pacienta să fie transferată la o clinică specializată de stat din Iaşi, unde i s-a efectuat operația de cezariană. Atât fiica reclamantei, cât şi copilul nou-născut al acesteia au decedat imediat după operaţie.
În 2001 (data precisă lipsește), reclamanta şi ginerele acesteia au introdus o plângere împotriva lui I.M acuzându-l de ucidere din culpă, fără a solicita daune civile.
În mai 2003, Poliţia Suceava a solicitat ajutorul Institutului de Medicină Legală Iaşi, pentru clarificarea anumitor aspecte ale anchetei (cauza decesului pacientei medicului I.M, dacă medicul şi-a tratat pacienta corect, în lumina obligaţiilor sale profesionale şi dacă există o legătură de cauzalitate între comportamentul său şi decesele survenite).
În iunie 2003, IML Iaşi a informat Poliţia Suceava că având în vedere diagnosticul pacientei,medicul I.M. avea obligaţia să aplice imediat tratamentul prescris unor astfel de circumstanţe. Faptul că pacienta a ajuns la clinica din Iaşi într-o stare gravă conduce la concluzia că nu i-a fost acordată o îngrijire adecvată. Întârzierea de trei zile în stabilirea unui diagnostic a contribuit la agravarea stării acesteia.
În august 2003, la cererea medicului I.M., Poliţia Suceava i-a cerut Comisiei Superioare Medico-Legale din cadrul Institutului Medico-Legal„Mina Minovici” din Bucureşti să analizeze informaţiile oferite de I.M.L. Iaşi.
În aprilie 2004, Comisia a informat Poliţia Suceava că aprobă nota informativă a I.M.L. Iaşi. În plus, aceasta a menţionat că acţiunile personalului Spitalului Jueţean Suceava puteau fi explicate medical vorbind, dat fiind faptul că din informaţiile avute, aceştia au putut crede că starea pacientei era cauzată de o intoxicaţie cu ciuperci şi nu de o afecţiune mult mai gravă, cum s-a dovedit a fi în acest caz.
Printr-o ordonanţă din mai 2005, procurorul care investiga cazul, procuror din cadrul Parchetului Suceava, a dispus neînceperea urmăririi penale a lui I.M. pe motiv că a sa conduită putea fi explicată din punct de vedere medical, el nedovedind astfel neglijenţă. Reclamanta a contestat ordonanţa în faţa procurorului ierarhic superior.
În septembrie 2008, procurorul ierarhic superior a respins prin ordonanţă definitivă cererea reclamantei. Reclamanta a atacat ordonanţa în faţa instanţelor naţionale.
În martie 2010, Tribunalul Suceava a admis cererea reclamantei, anulând ordonanţa procurorului ierarhic superior. S-a reţinut că Parchetul a eşuat în a strânge toate probele necesare pentru determinarea circumstanţelor cazului, inclusiv cauza morţii, şi că era absolut necesară efectuarea unei expertize medico-legale, întrucât notele informative din iunie 2003 şi aprilie 2004 nu erau şi nu îndeplineau cerinţele unor rapoarte medico-legale. Drept urmare, a înapoiat cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale impunând totodată punerea sub învinuire a lui I.M.
În februarie 2011, Parchetul Suceava a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că răspunderea penală pentru fapta comisă s-a prescris. Reclamanta a contestat ordonanţa în faţa instanţelor naţionale.
Printr-o hotărâre definitivă din iunie 2012, Judecătoria Suceava a respins cererea reclamantei ca nefondată.
II. Capete de cerere:
Întemeindu-se pe art. 2, 6 şi 13 din Convenţie, reclamanta se plânge că decesul fiicei şi al nepoatei sale au fost cauzate ca urmare a neglijenţei personalului medical al Spitalului judeţean Suceava, în special celei a medicului I.M., care i-a aplicat fiicei sale un tratament impropriu pentru starea ei medicală. În plus, aceasta susţine că ancheta penală în cazul celor două decese a fost lipsită de efectivitate, superficială şi departe de a fi una promptă.
III. Întrebări adresate părţilor:
1. Dacă reclamanta a epuizat toate căile de atac interne, aşa cum o prevede art. 35 § 1 din Convenţie, în cererile sale privind decesul fiicei şi al nepoatei sale?
2. Având în vedere obligaţiile sale pozitive de a proteja viaţa persoanelor, dacă statul a îndeplinit condiţia de a reglementa activitatea din spitale pentru a proteja vieţile pacienţilor de acolo (a se vedea, mutatis mutandis, cauza G.N. şi alţii c. Italiei, nr. 43134/05, 1 decembrie 2009)?
3. Având în vedere procedura privind protecţia dreptului la viaţă (a se vedea Eugenia Lazăr c. României, nr. 32146/05, 16 februarie 2010), dacă cercetarea efectuată de autorităţile naţionale a încălcat art. 2 din Convenţie?
Judecătorii nu au fost însă de acord cu rezoluțiile procurorilor, din 2002 și 2004, si au decis, în martie 2010, redeschiderea anchetei, observând că nu a fost emis un raport medico-legal, o probă esențială într-un caz de neglijență medicală și că nu au fost clarificate mai multe aspecte, inclusiv cauza morții, dacă ginecologul,Ilie Mericariu de la Suceava nu și-a îndeplinit o responsabilitate profesională când a refuzat să facă operația și de ce fiica Elenei Cojocaru a fost trimisă la Iași în ambulanță fără medic.
Totuși, ancheta a fost închisă ulterior din cauza că faptele de care era acuzat medicul s-au prescris. Astfel, instanțele au respins definitiv plângerea Elenei Cojocaru în 2012.
Aceasta s-a plâns la CEDO, reclamând că fiica și nepoata i-au murit din cauza unui malpraxis, iar anchetarea medicului a fost superficială și ineficienta.
