Încă o mașină a fost spartă de hoți pe o stradă din municipiul Suceava. Sâmbătă, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de un localnic de 57 de ani, despre faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute, i-au sustras bunuri din autoturism.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, în intervalul orar 09.00 – 12.00, persoane necunoscute au spart geamul portierei autoturismului părții vătămate, parcat pe strada Tineretului, din localitatea de domiciliu, iar din interior au sustras o borsetă cu documentele personale şi bani, valoarea prejudiciului fiind de circa 2.000 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, potrivit unui comunicat al Poliției Suceava.