Activitatea directorului Centrului Cultural „Bucovina”, Viorel Varvaroi, a fost evaluată de o comisie din cadrul Consiliului Județean Suceava.
Comisia a analizat activitatea desfășurată în anul 2015 de către Viorel Varvaroi, manager al Centrului Cultural “Bucovina”, în baza contractului încheiat între manager și Consiliul Județean Suceava, pe baza dosarului de evaluare depus de manager și a indicatorilor de performanță asumați prin contractul de management.
Varvaroi a obținut nota 10 în urma evaluării. Potrivit comisiei de evaluare a managementului, „din punct de vedere a activității financiare derulate în exercițiul bugetar al anului 2015, activitatea domnului Viorel Varvaroi, manager (director general) al Centrului Cultural “Bucovina” a fost foarte bună, fondurile publice alocate în scopul îndeplinirii obiectivelor generale și specifice au fost utilizate cu respectarea normelor legale în vigoare. În acest sens, analizând creditele bugetare aprobate și plățile efectuate în anul 2015, rezultă că, gradul de execuție bugetară în anul 2015 a fost de 99,79%, iar gradul de acoperire din surse atrase/venituri proprii a cheltuielilor instituției a reprezentat 8,94%; veniturile au fost realizate în proporție de 112,12% față de prevederile din contractul de management iar veniturile proprii au fost realizate în procent de 109,32% față veniturile proprii prognozate; acțiunile care au fost cuprinse în planul minimal au fost realizate și depășite, prin mobilizarea tuturor resurselor umane și materiale, cu încadrarea în cheltuielile bugetare prevăzute, iar pentru unele acțiuni suplimentare instituția a beneficiat de surse atrase prin contracte sau protocoale de colaborare sau rectificări bugetare aprobate prin hotărâri ale Consiliului Județean Suceava; indicatorii cuprinși în contractul de management, ce privesc partea economico-financiară a instituției, au fost realizați cu respectarea principiilor de eficiență, eficacitate și economicitate în cheltuirea judicioasă și cu responsabilitate a banului public; programele și proiectele culturale derulate pentru perioada de management analizată au contribuit la îndeplinirea obiectivelor principale ale instituției în conformitate cu legislația în vigoare (cercetare, tipărirea de studii și cercetări, târguri ale meșterilor populari) dar și cu respectarea direcțiilor prioritare ale strategiei culturale a județului; pentru perioada analizată din contractul de management au fost respectate și chiar depășite angajamentele asumate în ceea ce privește programul minimal realizat în raport cu cel propus, numărul de proiecte culturale, activități culturale organizate ori găzduite, numărul de beneficiari reflectat în numărul de spectatori, utilizatori, nivelul de reprezentativitate, contracte interne și externe reflectate în colaborări cu alte instituții de cultură din țară și străinătate; până la sfârșitul anului 2015 s-au realizat 476 proiecte culturale, față de 186 prevăzute în programul minimal, anexă a contractului de management și au fost îndeplinite toate acțiunile prevăzute în Calendarul culturale pentru 2015; se apreciază faptul că un obiectiv principal al activității în anul 2015 l-a constituit valorificarea și promovarea folclorului bucovinean îndeosebi, cu toate particularitățile etnografice și muzicologice ale zonei folclorice pe care o reprezintă, alături de valorificarea și promovarea cântecului și jocului popular din zonele reprezentative ale României; o altă direcție importantă pe care s-a axat activitatea instituției o reprezintă inițierea și desfășurarea unor proiecte și programe culturale în domeniul educației permanente și a punerii în valoare a culturii tradiționale, urmărind cu consecvență principiul protejării patrimoniului cultural județean și național”.
Aceeași comisie a arătat că în perioada analizată s-au încheiat un număr important de parteneriate cu diverse instituții, la acestea adăugându-se supermarket-urile și mall-urile, care beneficiind de putere financiară se implică tot mai mult în actul cultural-artistic local.
„Se apreciază punerea în valoare a patrimoniului cultural al județului prin creșterea numărului de proiecte și acțiuni culturale, reușindu-se depășirea indicatorilor la toate capitolele față de programul minimal aprobat, acordarea unei atenții crescute publicului rural și urban, în vederea fidelizării lui, prin organizarea unei largi palete de manifestări, diversificarea serviciilor culturale (conferințe publice, recitaluri muzicale, reprezentații teatrale, expoziții organizate și în spații școlare, repetiții generale ale Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu” cu atragerea spectatorilor tineri), organizarea de manifestări culturale în Regiunea Cernăuți și Chișinău pentru atragerea interesului publicului de etnie română; în ceea ce privește organizarea și sistemul organizațional al instituției, măsurile de reglementare internă sunt bine redate în Proiectul de management și au fost în foarte bună măsură materializate, conform raportului de activitate; comisia de evaluare a apreciat activitatea lucrativă foarte bună la nivelul Consiliului Administrativ, precum și sprijinul acordat de către Consiliul Județean Suceava pentru rezolvarea problemelor deficitare; patrimoniul instituției a fost judicios gestionat, potrivit prevederilor legale în vigoare, prin întocmirea și ținerea la zi a registrelor contabile, întocmirea balanțelor de verificare analitice și sintetice și a situațiilor financiare, calculul amortizărilor, organizarea și efectuarea operațiunilor de inventariere a patrimoniului, reevaluări de mijloace fixe, gestiunea obiectelor de inventar etc.; Centrul Cultural “Bucovina” funcționează ca un centru științific, metodologic și logistic pentru așezămintele culturale din județ (case de cultură, cămine culturale, centre culturale) pe care le coordonează, monitorizează, consiliază și sprijină profesional, logistic și, după caz, financiar în realizarea politicilor culturale locale”, se arată în raport.