Un furt a avut loc, joi, într-o sală de jocuri din municipiul Suceava. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, în intervalul orar 06.00-06.19, profitând de neatenția unei angajate, care a lăsat sala nesupravegheată, persoane necunoscute au sustras suma de 2.156 lei, aflată într-un sertar de la barul pentru servirea clienților.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul Poliției.