Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat, luni, pe sensul de intrare în ţară, peste 800 pachete țigări de provenienţă ucraineană, ascunse în două autoturisme.
Țigările erau ascunse în portierele unui autoturism marca Wartburg, precum şi în semi-aripile faţă ale unei maşini marca Vaz.
Conducătorii auto, B. Maria, de 56 de ani, din Cluj-Napoca şi cetăţeanul ucrainean T. Volodymyr, în vârstă de 36 de ani, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 5.000 lei fiecare, iar întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 1.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
De asemenea, poliţiştii de frontieră au luat faţă de cetăţeanul ucrainean, măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 07.03.2016.