Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD, duminică, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria femeii M.A., din comuna Vereşti.
La sosirea echipajelor, ardeau materiale combustibile din camera de zi şi o porţiune din acoperişul casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă.
![]()
Au ars bunuri casnice, obiecte de mobilier, aparatură electronică şi electrocasnică, elemente de tâmplărie şi aproximativ 10 metri pătraţi din astereala acoperişului. S-au degradat pereţii şi planşeul casei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit produs la un conductor electric defect.







