În scopul promovării pe plan național al potențialului turistic al județului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava a participat la cea de a 35-a ediție a Târgului de Turism al României – TTR 2016, eveniment organizat în perioada 25-28 februarie 2016 în cadrul Centrului Expozițional ROMEXPO – București.
Ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României a înregistrat prezenţa a 285 firme de profil din 15 ţări (Albania, Bulgaria, Croaţia, Egipt, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Palestina, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia, Ungaria), respectiv: agenţii de turism tour – operatoare şi detailiste, hoteluri şi pensiuni, agenţii de asigurări şi bănci, organizatori de congrese şi turism de afaceri, organizaţii patronale şi asociaţii profesionale, organizaţii de promovare a turismului din străinătate, organizaţii şi instituţii de promovare a regiunilor turistice din România, dar şi prestatori de servicii de transport, de cazare şi de agrement. Editurile, instituţiile culturale, reprezentanţii presei din domeniu şi generaliste, bloggerii şi scriitorii de turism au fost, de asemeni, prezenţi la eveniment.
Cel mai mare târg de vacanţe din România, din cursul anului 2016, s-a bucurat de prezența a peste 20.000 de vizitatori.
Consiliul Județean Suceava a deținut un stand interior, cu o suprafață de 18 m2, în Pavilionul C4. În spațiul expozițional, amenajat pentru promovarea obiectivelor şi atracţiilor turistice din judeţ, inclusiv a staţiunilor turistice Gura Humorului şi Vatra Dornei şi a Aeroportului Internaţional ”Ştefan cel Mare” Suceava, au fost prezenți doi meșteri populari, care au oferit publicului vizitator demonstrații de pictură pe ouă și pictură icoane.
Delegația care a reprezentat județul Suceava la această manifestare a fost compusă din reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava, ai primăriilor Gura Humorului şi Vatra Dornei, ai Aeroportului Internaţional ”Ştefan cel Mare” Suceava, ai unităților de cazare și ai agențiilor de turism din judeţ.
Pe parcursul a 4 zile, celor peste 2.500 de vizitatori ai standului Bucovinei li s-au oferit, cu titlu gratuit, materiale de informare şi promovare turistică, respectiv: hărți turistice, broșuri de prezentare a structurilor de cazare turistică, a bisericilor și mănăstirilor din județ, a turismului rural și turismului activ, ghiduri turistice ale municipiului Suceava şi ale Bazinului Dornelor, broşuri de prezentare a staţiunilor turistice Gura Humorului şi Vatra Dornei, pliante de prezentare a unităților de cazare din județ, pachete turistice pentru perioada sărbătorilor pascale şi pentru sezonul estival, flyere de prezentare a Aeroportului Internaţional ”Ştefan cel Mare” Suceava şi materiale personalizate pentru promovarea aeroportului.
Informațiile turistice solicitate de vizitatorii standului au vizat obiectivele și atracțiile turistice din județ, evenimentele anuale organizate în Bucovina, infrastructura turistică (infrastructura de transport, infrastructura de cazare și de alimentație publică, infrastructura de agrement, infrastructura de tratament), tipurile de turism practicate în județ, ofertele operatorilor economici pentru sărbătorile pascale şi pentru sezonul estival etc.
Pachetele turistice specifice sărbătorilor pascale, oferite de agenţii economici din turism, au inclus servicii de cazare pentru 2, 3, 4 şi 5 nopţi, servicii de servire a mesei, programe artistice şi de evidenţiere a tradiţiilor, excursii în natură sau la diverse obiective turistice, plimbări cu caii sau cu trăsura, petreceri în aer liber şi focuri de tabără, acces la spaţii de joacă pentru copii, acces la centre spa şi wellness etc. Au fost vândute pachetele turistice care au avut incluse discount-uri pe perioada derulării târgului de turism.