Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 100 de misiuni ale pompierilor suceveni în doar 48 de ore

pompieri accidentPompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au intervenit în ultimele 48 de ore în cazul a 110 misiuni. S-au înregistrat 3 incendii, 54 de intervenţii SMURD, 44 de monitorizări a unor obiective cu risc şi 9 alte misiuni.

În intervalul amintit, din intervenţiile SMURD, putem menţiona cele 8 accidente rutiere, în urma cărora s-au înregistrat 15 victime. Din păcate, unul dintre accidente s-a soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti.
Este vorba de accidentul rutier produs sâmbătă, în jurul orei 16:50, pe DN2E, în comuna Voitinel, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp. Impactul a fost deosebit de puternic, astfel încât toţi cei trei ocupanţi ai maşinii au rămas încarceraţi.
like-facebook
La faţa locului s-au deplasat forţe şi mijloace de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi şi de la Garda de Intervenţie Vicovu de Sus, cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. De asemenea, pompierii militari au fost sprijiniţi de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Salvatorii au aplicat măsurile de de siguranţă specifice – au balizat zona, au deconectat bornele de la bateria de acumulatori şi au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi. Concomitent, i-au extras pe cei trei bărbaţi prinşi între fiarele maşinii şi au început manevrele de acordare a primului ajutor medical.
P.V., în vârstă de 50 de ani, şi H.R., de 59 de ani, au fost preluaţi de ambulanţele SMURD şi transportaţi la spital, ei suferind multiple traumatisme în urma accidentului rutier. A treia victimă, în vârstă de 58 de ani, preluată de echipajul SAJ, a fost resuscitată timp de mai bine de 45 de minute, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a o readuce la viaţă, constatându-se decesul.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*