Un accident de circulație a avut loc, vineri, pe DJ 155A, pe raza comunei Râșca. La locul accidentului, polițiștii au găsit un autoturism intrat într-un copac și în apropiere doi bărbați, unul de 45 de ani şi celălalt de 41 de ani, ambii din comuna Râșca.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a lipsei de experiență, bărbatul de 45 de ani, ce nu posedă permis de conducere, a condus autoturismul fiului său, plecat în străinătate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și s-a lovit de copac.
„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.