Fondul forestier ocupă aproximativ 50% din suprafaţa judeţului , reprezentând cca. 7% din întregul potenţial silvic al României. Judeţul Suceava ocupă din acest punct de vedere locul I pe ţară.
În ansamblul infracţiunilor contra patrimoniului un loc aparte îl ocupă infracţiunile la regimul silvic care, datorită specificului lor sunt prevăzute în legi speciale şi în Codul Silvic.
Efectele infracţiunilor silvice se pot resimţi şi peste 100 de ani. Aceste infracţiuni pot fi considerate atentate la viaţa unor colectivităţi, mai ales că tăierile ilegale din păduri, defrişările, pot provoca schimbări climatice sau catastrofe naturale.
Având în vedere aceste considerente, prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.
Astfel, în perioada 17-18.02.2016, echipe mixte de control formate din poliţişti ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice şi specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, au desfăşurat o acţiune de verificare a persoanelor, care desfăşoară activități legate de transportul şi comercializarea materialului lemnos.
În cadrul acţiunii poliţiştii au identificat în trafic mai multe autoutilitare care tansportau material lemnos fără a deţine documente legale de provenienţă.
Exemple:
La data de 17.02.2016, ora 15.45, un echipaj mixt format din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava a oprit în trafic, pe DN 17, pe raza oraşului Gura Humorului, autoutilitara condusă de un bărbat de 27 de ani din comuna Berchișești, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, echipa de control a constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos.
În urma inventarierii de către personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului, a rezultat faptul că, bărbatul transporta ilegal cantitatea de 17,09 m.c. lemn rotund răşinoase.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă în cuantum de 5.000 lei, iar materialul lemnos în valoare de aproximativ 5.400 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Gura Humorului.
La data de 17.02.2016, ora 19.30, un echipaj mixt format din polițiști ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava a fost identificată în trafic, pe DN 17, pe raza oraşului Frasin, autoutilitara conducă de un bărbat de 41 de ani din comuna Valea Moldovei, care transporta cherestea de esență răşinoase.
În urma verificărilor, echipa de control a constatat faptul că, avizul de însoțire secundar emis de o societate comercială din comuna Moldovița pentru cantitatea de 17,13 m.c. cherestea răşinoase, nu avea consemnată provenienţa legală a materialului lemnos.
În urma inventarierii de către personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Frasin, a rezultat faptul că, bărbatul transporta ilegal cantitatea de 16,88 m.c. cherestea de esență răşinoase.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă în cuantum de 5.000 lei, iar materialul lemnos în valoare de aproximativ 8.500 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Frasin.
În data de 18.02.2016, ora 21.05, un echipaj din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta a fost oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Sadova, autoutilitara condusă de un bărbat de 33 de ani, din comuna Frumosu, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport pentru cantitatea de 14,78 m.c. material lemnos, care nu era marcat, declarând faptul că, l-a achiziționat de la un cetățean necunoscut de pe raza comunei Vatra Moldoviței.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu amendă în cuantum de 2.000 lei, iar materialul lemnos în valoare de aproximativ 4.500 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Pojorâta.
Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de exploatare, transport, debitare şi comercializare a materialului lemnos.
Sursa: comunicat IPJ Suceava