Magazinul General din municipiul Rădăuți a fost închis, marți, de pompieri, iar toate spațiile au fost sigilate. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, motivul închiderii este acela că nu avea avizul de securitate pentru incendiu.
Practic, toate spațiile unde se efectua comerț au fost închise și sigilate, „principala neregulă fiind lipsa instalațiilor de avertizare și de stingere a incendiilor”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată.
De asemenea, s-au aplicat și câte două amenzi de câte 100.000 lei fiecare.
Magazinul va fi redeschis abia după ce vor fi îndeplinite toate măsurile pentru prevenirea unor incendii. Magazinul General din Rădăuți aparține afaceristului Arcadie Plămadă. El a cumpărat acum aproape 20 de ani pachetul principal de acţiuni la SC Jijia SA Rădăuţi, care a fost mai apoi consacrată ca principala proprietară a spaţiilor comerciale din centrul Rădăuţiului, inclusiv asupra Magazinului General din localitate.
Buna seara.
Pentru corecta informare a cititorilor,trebuie specificat faptul ca Magazinul General din Radauti,se afla in posesia celor 2 frati Plamada,respectiv Velu si Arcadie,fiecare avand cate jumatate din Magazinul General.
In privinta sigilarii spatiilor,nu toate au fost sigilate cum se anunta in stilul ”rapoartelor ceausiste cu productii record la hectar””.
Au ramas nesigilate cele 3 banci,o firma de asigurari precum si Parfumeria Parfums de Sofia.
In mod cert,legislatia care le da dreptul celor de la ISU sa sigileze spatiile trebuie revizuita pentru a se evita abuzurile.
Cu siguranta va amintiti cu totii despre abuzurile ANAF cand pentru 50 de banuti au inchis magazinele,iar legislatia a fost modificata cateva luni mai tarziu pentru a limita aceste situatii lipsite de orice logica economica.
Oare in Romania nu gandeste nimeni constructiv?Organele doar atat stiu?Sa faca norma la inchideri si falimentari de firme?
ASA ZISI GENERALI DE PRIGADA CARE CATIGA MOTORINA GRATIS ACOLO FIIND ALTE ILEGALITATI ABUZIVE DE CARE NU VREAU SA INTRU MOMENTAN IN DETALII ,DAR CE VREAU SA PUNCTEZ ESTE CA: SCOLILE RADAUTIULUI POSTA,ANAFUL,PRIMARIA,TREZORERIA,BAZARELE IN GENERAL TOATE CLADIRILE APARTINAND STATULUI NU AU NICI UN FEL DE HARTIE DOVEDITOARE CA EXISTA MIJLOACE ANTIINCENDIU SI SA NU MAI SPUNEM CA ACESTEA AU EXISTAT VREODATA.TOATA ACEASTE ACTE DE MARSAVIE SUNT COMANDATE DE DETINUTII POLITICI AI RADAUTIULUI CE AU FOST ARESTATI NU CU MULT TIMP IN URMA,SI SA FIM INTELESI NU PENTRU PUTIN.TOATE ACESTE ABUZURI AU FOST PENTRU A SE RAZBUNA PE ACESTI 2 FRATI!. CUM PUTETI PUNE SIGILII PE ACESTE SPATII FARA A AVEA MACAR O STAMPILA NENOROCITILOR PAI SA NU MAI VORBIM DE PROCESE VERBALE SI MULTE ALTELE.RUSINE GUVERNULUI ROMANIEI,ISU,SI A TUTUROR DETINUTILOR ELIBERATI CONDITIONAT CARE VIN SA ISI FACA LEGEA SINGURI IN ASA ZISA PRIMARIE