Miercuri 10 Septembrie 2025, Actualizat acum 252 zile 12:00 am

PSD anunță săptămâna viitoare candidatul la Primăria Suceava. „E un tânăr născut în Suceava”

cusnirVicepreședintele organizației județene a PSD Suceava, Ioan Cușnir, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă că Partidul Social Democrat își va anunța candidatul la funcția de primar  al municipiului reședință de județ săptămâna viitoare.

El a spus că aceasta este născut și educat în Suceava și este absolvent al Colegiului Ștefan cel Mare.

like-facebook„Vom recâștiga CJ cu un om tânăr și vom câștiga Primăria Sucevei după mulți ani cu un tânăr, profesionist, născut în Suceava și care  a demonstrat că știe să facă ca lucrurile să se întâmple. Suceava are nevoie de un om care este născut și educat în Suceava”, a spus Cusnir care a precizat că PSD are o strategie de lansare a candidaților pe zone.

În ce privește numele vehiculat în rândul social democraților, candidatul la Primărie ar putea fi directorul medical de la Spitalul Județean Suceava, Tiberius Brădățan.

Lăsați un comentariu

*