Cătălin Miron dezminte informațiile potrivit cărora acesta ar renunța la candidatura la Primăria Rădăuți. Într-un comunicat de presă, el a precizat că informațiile date de diferite surse din partid potrivit cărora el ar fi înlocuit la candidatură sunt false.
Liberalul susține, de asemenea, că cei din PNL care vor să candideze pentru această funcție sunt liberi să o facă, dar „să spună explicit dacă vor să candideze. Într-o astfel de situație, partidul va evalua șansele fiecăruia, inclusiv prin prisma rezultatelor din sondaje, și va lua o decizie”.
„Cred sincer că un primar bun, un candidat cu șanse și un liberal veritabil este doar cel care spune răspicat ce are de spus, nu cel care răspândește minciuni sau care vorbește pe la colțuri vrute și nevrute. Dacă altcineva își dorește să candideze din partea PNL, atunci să dea dovadă de curaj, să spună deschis și să-și asume competiția față în față”, a spus Miron.
În ciuda faptului că mai multe surse din PNL au declarat că acesta s-ar fi răzgândit și nu ar mai vrea să candideze, în sânul partidului căutându-se alt liberal care să îi ia locului, Miron este sigur pe poziție.
„În ceea ce mă privește, am intrat în politică pentru a candida la Primăria Rădăuțiului, orașul pe care îl iubesc și în care trăiesc împreună cu familia mea. Rămân pe acest drum și voi merge până la capăt. Candidez din partea PNL, candidez pentru rădăuțenii mei și tot pentru ei voi câștiga această luptă”, spune Miron.