Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Vezi ce fonduri a accesat județul Suceava prin PNDR, în perioada 2007- 2015!

baniÎn perioada 2007-2015, în judeţul Suceava, în urma accesării măsurilor de finanţare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) au fost plătite fonduri nerambursabile în valoare de 821,33 de milioane de lei, respectiv de 187,96 milioane de euro.

like-facebookÎn aceași perioadă în judeţul Suceava s-au constituit şi au beneficiat de sprijin financiar 5 Grupuri de Acţiune Locală. Potrivit directorului executiv al Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Suceava, Mihai Moraru, prin proiectele finanțate prin PNDR, beneficiarii publici, respectiv unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Suceava au asfaltat sau reabilitat 177 km de drumuri comunale; 35,64 km de drumuri forestiere şi 59,35 km de drumuri agricole.

Totodată, în intervalul la care facem referire au fost executate reparaţii pe 165,98 km de drumuri, dar şi 460 de poduri şi podeţe calamitate în urma inundaţiilor din anul 2010. În programarea europeană anterioară, în comunele judeţului s-au amenajat 144,47 km de reţele de apă şi 214,89 km de reţele de canalizare. Cu finanţări europene obţinute în cadrul PNDR 2007-2013, în judeţau fost  construite  două creşe şi două grădiniţe, 15 centre after school şi un centru social. De asemenea, în renovare au intrat 10 cămine culturale, ridicate fiind şi 8 centre de informare turistică.

Pe de altă parte, 12 acţiuni s-au materializat prin dotarea cu diverse utilaje. Prin intermediul Grupurilor de Acţiune Locală (GAL), în comunele componente au fost modernizate sau reabilitate 13,46 km de drumuri, alte 52 de proiecte având drept rezultate reabilitarea de cămine culturale, şcoli, grădiniţe, creşe, săli de sport, dispensare, centre sociale, sedii de primării, spaţii publice de recreere, dar şi achiziţionarea de utilaje pentru servicii publice şi gospodărire comunitară.

În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii privaţi, Mihai Moraru, directorul executiv al OJFIR Suceava face cunoscut că de sprijin financiar s-au bucurat 1.965 de ferme de semi-subzistenţă, iar în vederea instalării – 230 de tineri fermieri, dintre care 31 prin intermediul GAL. Cu bani de la Uniunea Europeană, în perioada 2007-2015, modernizate au fost 30 de exploataţii agricole, dintre care două au beneficiat de sprijin prin mijlocirea GAL. La acestea se adaugă alte 6 proiecte de modernizare de exploataţii agricole, care în prezent se află în proceduri de tranziţie.

În judeţul Suceava, s-a investit în 18 proiecte care au ca scop creşterea valorii adăugate a produselor, sprijin financiar european fiind atras şi în vederea creării sau dezvoltării a 81 de microîntreprinderi (11 în cadrul GAL). Pentru judeţul Suceava, exerciţiul financiar 2007-2013, cu prelungirea aferentă până în 2015, s-a concretizat în construirea a 82 de pensiuni turistice sau agroturistice, încă 31 de proiecte aflându-se în proceduri de tranziţie. Dintre cele 82 de unităţi de cazare construite cu finanţare nerambursabilă accesată prin măsurile PNDR, 67 au fost finalizate în anul 2015.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*