Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi au solicitat, totodată, instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatilor Bodnar Ioan şi Popescu Costică, pentru săvârşirea infracţiunilor de „contrabandă în formă agravantă”, respectiv „complicitate la contrabandă în formă agravantă”. Ei au fost arestați pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit procurorilor în data de 31 ianuarie 2016, în jurul orei 00:00, în baza unei înţelegeri prealabile, în timp ce inculpatul Bodnar Ioan a supravegheat zona de frontieră adiacentă S.F. 761, în extravilanul localităţii Straja, inculpatul Popescu Costică împreună persoane neidentificate până în prezent au introdus ilegal peste frontiera verde, pe direcţia mai sus menţionată, cantitatea totală de 22.228 pachete ţigări, cunoscând că provin din contrabandă, bunuri ce trebuiau plasate sub un regim vamal, prin această activitate cauzând un prejudiciu estimativ de 222.280 lei, reprezentând valoarea în vamă, taxe vamale, accize neachitate, TVA, la care se adaugă penalităţi de întârziere până la momentul plăţii efective.
În urma inventarierii întregii cantităţi de ţigări descoperită, a rezultat cantitatea totală de 22.228 pachete ţigări, din care 16.510 pachete ţigări marca ASHIMA roşu fără a avea aplicate timbre fiscale şi fără a se putea stabili provenienţa, 1998 pachete ţigări marca KENT cu timbru fiscal Ucraina, 1380 pachete ţigări marca VICEROY cu timbru fiscal Ucraina şi 2340 pachete ţigări marca ROTHMANS cu timbru fiscal Ucraina.
În aceeași zi, la ora 07:00, a avut loc întrevederea de frontieră cu grănicerii ucraineni, ocazie cu care ambele părţi au concluzionat că pe direcţia S.F. 761, a avut loc o trecere frauduloasă a frontierei de stat, în scop de contrabandă.
De asemenea, cu această ocazie, autorităţile de frontieră ucrainene ne-au comunicat că pe teritoriul Ucrainei, a fost descoperită o cărare de urme formată prin culcarea vegetaţiei uscate, de către două persoane şi cai, descoperind la o distanţă de aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontieră către interior, pe direcţia S.F. 761, cantitatea de 50 de baxuri cu ţigări şi 4 cai.
Magistraţii Judecătoriei Rădăuți au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatilor pentru o perioadă de 30 de zile.