Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Mesajul dur al unui medic din Suceava: „Nimeni, dar absolut nimeni dintre cei care ne conduc nu dă doi bani pe voi şi sănătatea voastră”

florin haidamacMedicul Florin Haidamac, din comuna suceveană Şerbăuţi, a postat pe Facebook un mesaj dur la adresa sistemului medical din România. Supărat că serverele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu funcţionează, acesta a precizat că „în ţara asta este mai bine să te faci asistat decât să munceşti” şi că nimănui nu-i pasă de sănătatea muritorului de rând, scrie Adevarul.

Sistemul de citit cardurile de sănătate s-a blocat marţi, 12 ianuarie 2016, pentru a treia oară, la nivel naţional, aşa că bolnavii au fost nevoiţi să aştepte din nou la uşile medicilor, care nu au mai putut elibera reţete. De aglomeraţie şi nervi întinşi la maxim au avut parte sucevenii, care au avut programare la medicii de familie sau la cei specialişti din  cadrul Ambulatoriului de la Spitalul Judeţean.

like-facebook“O componentă hardware s-a defectat şi a provocat întreruperea sistemului PIAS. Componenta a fost izolată şi s-a început imediat procedura de repornire a serverelor de baza de date şi reiniţializarea serverelor de aplicaţie”, am aflat de la Anda Sălăgean, director în cadrul CAS Suceava. Activitatea medicilor de familie a fost îngreunată, având de suferit şi pacienţii Spitalului Judeţean Suceava. Cei mai afectaţi au fost cei care aveau programare pentru internare de zi, dar şi cei care trebuiau să fie consultaţi de către un medic din  Ambulatoriul de Specialitate din cadrul Spitalului Judeţean. Externările au fost şi ele amânate până spre prânz, mai precis în jurul orei 12.00.

Activitatea nu a fost practic blocată ci doar s-au prelungit puţin timpii de aşteptare pentru că personalul medical a avut de urmat nişte paşi şi anume introducerea cardului în cititor şi tastarea PIN-ul de către asigurat, sistemul IT fiind pregătit să păstreze amprenta de timp şi numărul de card folosit. De la momentul repunerii în funcţiune a sistemului CEAS, serviciile efectuate şi operate în aplicaţie de furnizori vor trebui încărcate în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate în limita a 72 de ore”, a explicat doctorul Tiberius Brădăţan, director medical în cadrul Spitalului Judeţean Suceava. A fost a treia oară când sistemul cardurilor de sănătate s-a blocat la nivel naţional, de când aceste documente au devenit obligatorii, prima dată acesta nefiind funcţional pentru aproape trei ore, la mijlocul lunii septembrie a anului trecut.

Începând cu data de 1 septembrie 2015, cardul naţional de sănătate a devenit unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani. O reacţie mult mai acidă la blocarea sistemului cardurilor de sănătate a avut-o medicul de familie Florin Haidamac, din comuna suceveană Şerbăuţi. Acesta a postat pe Facebook un mesaj dur la adresa sistemului medical din România. Supărat că serverele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu funcţionează acesta a precizat că „în ţara asta este mai bine să te faci asistat decât să munceşti” şi că nimănui nu-i pasă de sănătatea muritorului de rând. Medicul Haidamac, ce are de colindat tot felul de uliţe pline cu zăpadă, nu s-ar mira ca în viitor să apară o lege prin care actul medical să poată fi făcut şi fără ca doctorul să pună mâna pe pacient. Comentariile sunt de prisos astfel că vom reda integral mesajul făcut public de doctorul sucevean: „M-am trezit dimineaţa cu un chef nebun de muncă. Chiar eram determinat să rezolv şi ceva în plus. Normal, nu merg serverele CNAS.Mulţumesc celor responsabili că-mi amintesc faptul că în ţara asta mai bine te faci asistat decât să munceşti. La ce nervi mi-am făcut, în mod sigur mă dilesc şi ajung pensionar pe caz de boală. Mai aveţi vreo îndoială că tot ce vă spun e adevărat? Nimeni, dar absolut nimeni, dintre cei care ne ‘conduc’ nu dă doi bani pe voi şi sănătatea voastră.Totul este o vrăjeală pe mulţi bani publici. Bani pe care proştii ca mine şi ca voi, care nu sunt asistaţi, îi plătesc pentru NIMIC. Cel mai ‘fain’ e iarna. Când abia ajungi la cabinet. Pe ger, pe viscol, pe drumuri necurăţate. Îţi rişti viaţa pe traseu ca să ajungi la pacienţi. Deschizi aplicaţia şi Surpriză: Nu merge. Nu-ţi vine să-ţi dai palme de bou ce ai fost? O să ajungem să vă consultăm prin skype. Că mâine poimâine dau ăştia o lege ca actul medical se poate face şi fără să pui mâna pe pacient”.

Citeste mai mult: adev.ro/o0wwx7


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*